Acțiune de efectuare tratamente fitosanitare la arborii și arbuștii din oraș

Acțiune de efectuare tratamente fitosanitare la arborii și arbuștii din oraș

Primăria Cluj-Napoca demarează o acțiune de efectuare tratamente fitosanitare la arborii și arbuștii din zonele verzi de pe domeniul public al municipiului Cluj-Napoca, în perioada 9 – 19 octombrie 2020, între orele 22.00 – 06.00.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Acțiunea se desfășoară în contextul în care, din pricina schimbărilor climatice din ultimii ani, s-a constatat apariția anormală a ploșniței cerealelor (Eurygaster spp), ploșniței marmorate (Halyomorpha Halys), tigrului platanului (Corythucha ciliata) și a altor dăunători în spațiile publice, arborii și arbuștii din grădini, parcuri, liziere și chiar pe pereții locuințelor.

Produsele folosite în aceste tratamente sunt Biscaya 240 OD (Verdon)– 0,2 l/ha, Proteus OD – 110 -0,4 l/ha, Mospilan 20 SG – 0,10 l/ha, Fastac 10 EC – 0.02 %, Karate Zeon – 0.015 %, Delcaps – 0.1 l/ha, Alfametrin 10 EC. Aceste produse sunt omologate și sunt incluse in baza de date PEST EXPERT a  Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Actiunea se desfășoară în conformitate cu prevederile legale:

- Legea 24/2007 a Spatiilor Verzi (actualizată);

- Ordinul nr. 119 din 2014 pentru aprobarea normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației;

Ord. Comun 45/1991 al Ministerului Agriculturii și Legea Apiculturii 383 din 24 dec 2013, precum și protocoalele de colaborare nr. 328482/2015si nr. 3242/F/2016.
Din punct de vedere al eficienţei aplicării măsurilor de combatere a bolilor și dăunătorilor la arbori și arbuști, acțiunile de efectuare tratamente fitosanitare trebuie tratate în mod unitar atât pe spațiile verzi aparținând domeniului public, cât și pe spațiile verzi aparținând domeniului privat pentru evitarea unor reinfestări sau apariţii a unor noi zone contaminate, motiv pentru care se recomandă tuturor cetăţenilor, asociaţiilor de locatari/proprietari, agenţilor economici şi instituţiilor de pe raza municipiului Cluj-Napoca, să efectueze, la rândul lor, tratamente  fitosanitare. 
Tratamentele vor fi efectuate de catre R.A.D.P. Cluj-Napoca în baza Contractului de întreținere și amenajare a zonelor verzi de pe raza municipiului.

 

 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza