ANM, prognoza pentru final de an. Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion

ANM, prognoza pentru final de an. Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion

Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă până la începutul lunii ianuarie.

Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit de Crăciun, la nivelul întregii ţări, iar ninsorile vor fi prezente doar la altitudini de peste 1.800 de metri, a declarat, luni, Elena Mateescu, director general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Stratul de zăpadă de la munte s-ar putea diminua ca urmare a temperaturilor pozitive din timpul zilelor, de 4 - 5 grade Celsius.

Potrivit specialistului ANM, tendinţa valorilor crescute de temperatură, precum şi deficitul de precipitaţii la nivel naţional, reprezintă elementul central al prognozei pentru următoarele două săptămâni.

"Săptămâna aceasta va fi una deosebit de caldă, comparativ cu perioada din calendar, pentru că dacă astăzi contăm pe maxime cuprinse, la scara întregii ţări, între -3 până la 16 - 17 grade, de la o zi la alta mercurul în termometre va creşte, astfel încât, la mijlocul săptămânii, este posibil să vorbim chiar de valori termice de maxime până la 20 - 21 de grade. De altfel, estimarea pentru săptămâna 16 - 23 decembrie indică valori de temperaturi deosebit de ridicate, abaterile faţă de normalul perioadei din calendar situându-se între 8 până la 8,5 grade, la temperaturile medii. Cât priveşte precipitaţiile, vorbim în continuare pentru această săptămână, de o tendinţă spre deficit. Acest semnal pare a fi elementul caracteristic şi pentru următoarea săptămână (23 - 30 decembrie), când vorbim, de asemenea, de valori termice specifice perioadei peste normalul climatologic, nu cu abateri atât de ridicate, între 4,5 şi 5 grade. De asemenea, avem un semnal al cantităţilor de precipitaţii uşor peste normele săptămânii în jumătatea de sud. În rest, cantităţi apropiate de normalul climatologic. La acest moment, prima jumătate a lunii decembrie are deja o abatere termic pozitivă de 1,8 grade Celsius, faţă de ceea ce ar fi normal", a afirmat Mateescu, conform Agerpres.

Potrivit directorului general ANM, vremea caldă va continua să fie prezentă în majoritatea regiunilor şi în primele două săptămâni din 2020, cu abateri pozitive medii de până la 1,5 grade Celsius.

Iată cum va fi vremea, pe săptămâni, până pe 13 ianuarie 2020:

Săptămâna 16 – 23.12.2019 

Valorile termice se vor situa peste cele specifice acestei perioade, la nivelul întregii țări, cu o abatere termică pozitivă mai accentuată la munte.

Regimul pluviometric va fi deficitar în toată țara, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 23 – 30.12.2019 

Temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile sudice și apropiate de cele normale ale perioadei în rest.

 
Săptămâna 30.12.2019 – 06.01.2020 

Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru aceeastă săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toată țara.

Săptămâna 06 – 13.01.2020 

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice acestui interval, la nivelul întregii țări.

Comenteaza