Atenție: vin reprize de lapoviță și ninsoare

Atenție: vin reprize de lapoviță și ninsoare
Iarna își intră în drepturi. Duminică se va depune un strat nou de zăpadă, atrag atenția specialiștii.

Meteorologii atrag atebția că, începând din dimineaţa zilei de duminică, aria precipitaţiilor se va extinde treptat dinspre sud-vestul teritoriului şi va cuprinde majoritatea regiunilor, precizează sursa citată.

„În Banat, Crişana, Maramureş, nordul Moldovei şi local în Transilvania şi la munte vor fi precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent îndeosebi în Carpaţii Occidentali, nordul Carpaţilor Orientali şi în masivele vestice ale Carpaţilor Meridionali. Izolat se va semnala polei. Cu precădere pe parcursul zilei de duminică (3 decembrie), vântul va avea intensificări temporare, în regiunile sudice cu viteze de 50...55 km/h, iar în zona montană, mai ales pe creste vor fi rafale de peste 60...70 km/h, viscolind şi spulberând zăpada", potrivit meteorologilor.

Conform sursei menţionate, pe parcursul nopţii de duminică spre luni, precum si în timpul zilei de luni, local şi temporar vor fi intensificări ale vântului, mai ales la munte, unde rafalele vor depăşi 60...70 km/h, iar pe creste 80...90 km/h, spulberând zăpada.

 

Etichete
Comenteaza