Avaria a fost remediată. Se emit certificate de cazier judiciar

Avaria a fost remediată. Se emit certificate de cazier judiciar

Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român ROCRIS este funcţional, astfel că cetățenii pot obține  certificatele de cazier judiciar, informează, marţi, Poliția Română. 

Într-un comunicat remis presei, marţi, Poliţia Română informează că problemele care au condus, luni, la nefuncționarea Sistemului Informatic al Cazierului Judiciar Român ROCRIS, au fost remediate.

"În consecință, cetățenii pot obține, începând de azi, certificatele de cazier judiciar.

De asemenea, tot de azi, persoanele care au depus ieri cerere pentru eliberarea cazierului judiciar și nu au mențiuni care să fie înscrise în acesta, se pot prezenta la ghișee, în vederea eliberării documentului", se arată în comunicatul menţionat.

Luni, 1 octombrie, sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român ROCRIS a suferit o avarie care a afectat serverele.

Comenteaza