Ce este de fãcut în cercetarea ştiinţificã?

La Cluj, Emil Racoviţã, de exemplu, avea conştiinţa severã a acestui fapt, ca şi, de altfel, Iuliu Haţieganu, care arãta cã anvergura unei universitãţi se mãsoarã în ipotezele, teoremele, teoriile care ies din laboratoarele ei.

Ce este de făcut acum? Vreau să exprim cât mai succint opinia mea cu privire la ceea ce este de făcut într-o universitate precum “Babeş-Bolyai”, în cadrul actualei abordări a cercetării ştiinţifice din Uniunea Europeană şi din ţara noastră.

Câţiva paşi sunt de întreprins înăuntrul actualei politici a cercetării ştiinţifice a Comisiei Europene. Se ştie că până şi cel mai puternic generator de cercetare ştiinţifică, SUA, şi-a pus obiectivul “intensificării cercetării ştiinţifice” (inclusiv în Raportul Spelling, 2006) şi că Uniunea Europeană urmăreşte reorientarea spre cercetare a universităţilor şi specialiştilor.

înăuntrul acestei opţiuni majore, autorităţile române ar face bine dacă s-ar ocupa nu doar de proceduri (care în principiu sunt lămurite, după introducerea, în 1995-1998, a finanţării prin granturi), ci şi de rezultate (Comisia Europeană a cerut, de altfel, deplasarea evaluării spre outcomes). Altfel, se rămâne la situaţia în care sistemul – oricum birocratizat excesiv la noi – să funcţioneze formal în ordine, dar cu rezultate mici. Granturile ar trebui luate nu ca scop în sine, cum se face astăzi, ci ca instrumente inteligente de susţinere a descoperirii ştiinţifice.

Altfel spus, sistemul granturilor nu substituie necesara politică explicită a cercetării ştiinţifice. Pe de altă parte, împrejurarea că tot mai mulţi universitari se angajează în competiţia pentru granturi este foarte pozitivă.

Numai că nu ar trebui pierdut din vedere faptul că performanţa ştiinţifică nu se măsoară la nivelul grantului (cum greşit a decis Ministerul Educaţiei, în reglementările accesului la posturile de profesor şi conferenţiar, din 2005), ci la nivelul rezultatelor. Mecanismele valorificării şi recunoaşterii cercetării ştiinţifice pe piaţa în curs de lărgire sunt, evident, mai complexe decât obţinerea granturilor.

Merită stăruit asupra replicii după care politica cercetării Uniunii Europene are o orientare “tehnocratică” şi avantajează ştiinţele care produc “tehnologii”. Nu cred că este vorba de “tehnocratism”, chiar dacă este vorba de cultivarea soluţiilor la probleme rezultate din dezvoltarea tehnologică, economică, instituţională, culturală. în definitiv, “tehnologii” sunt de elaborat nu doar pentru industrie, ci şi pentru administraţie, educaţie, cultură, iar a produce “tehnologie” este un examen înalt, exigent pentru orice specialist.

 Mai cu seamă în situaţia României – în care încă prea multe activităţi sunt lăsate la îndemâna “isteţimii”, “aranjamentului”, “evaluării după ochi”, a “impresiei” – de tehnologie este nevoie în foarte multe direcţii.

Se discută aprins, nu numai la Universitatea “Babeş-Bolyai”, ci şi în alte universităţi, evaluarea rezultatelor cercetării, dând prioritate publicaţiilor ISI.

Nu este de făcut o dogmă din ISI (căci, în mod fatal, opere ştiinţifice de cea mai mare anvergură nu sunt ISI, sau scrieri ISI sunt cercetări aproape triviale!). Dar de aici nu rezultă că ar trebui ignorat acest sistem. De fapt, acum şi aici, ISI reprezintă un instrument de evaluare, care nu este, desigur, singurul, dar care merită să fie folosit cu discernământ.

Sunt apoi mai mulţi paşi de făcut prin iniţiative ale Universităţii “Babeş-Bolyai”, în conjuncţie cu autorităţile ţării. Operaţiunea de creare de unităţi de cercetare ştiinţifică, în măsură să participe la frontul cercetării din Europa – începută cu o seamă de laboratoare de biofizică (1996), chimie (1996), cu Institutul de Cercetări Experimentale Interdisciplinare (2002) şi Centrul de Biologie Moleculară (2002), cu institute de istorie (1995) etc. – va trebui continuată.

 în urmă cu un an, am propus asumarea unor programe în nanoştiinţe, “schimbarea climatului”, “dezastre naturale”, “studii regionale”, cercetarea motivaţiei, economie europeană etc., cu instituţionalizarea corespunzătoare prin cooperarea europeană. O primenire tematică a cercetării ştiinţifice, în condiţiile unor noi oportunităţi şi “urgenţe” ale umanităţii, a devenit indispensabilă.

 O angajare a acestor unităţi în programele naţionale şi europene, de asemenea. Pe de altă parte, trebuie revăzută neîntârziat legislaţia cercetării ştiinţifice din România şi favorizată fără echivoc situaţia în care cercetătorul (universitar şi neuniversitar) să poată câştiga în funcţie de rezultatele efective pe care le-a obţinut, la un nivel la care cercetarea ştiinţifică să fie de la început stimulată.

Sunt de făcut mai mulţi paşi concreţi în Universitatea “Babeş-Bolyai” însăşi. Am în vedere, în primul rând, restabilirea completă a laboratorului ca instituţie şi echiparea laboratoarelor astfel încât acestea să devină mediu propice al mai multor ore, zile, săptămâni, luni de activitate. Va trebui văzut în care facultăţi laboratoarele, altădată fertile, au dispărut şi trebuiesc acum restabilite neîntârziat.

Am în vedere, apoi, crearea cadrului favorizant al cercetării competitive: recrutarea vârfurilor dintre studenţi; seminarul regulat de catedră; înregistrarea şi examinarea bibliografiei de referinţă; punerea în funcţiune a “criticii interne” a rezultatelor; internaţionalizarea dezbaterii propriilor rezultate.

 Mai departe, sunt de reexaminat cutumele în care se desfăşoară cercetarea ştiinţifică în Universitate: trecerea la cercetarea în echipă (team), pe baza unei metodologii reflectate; participarea la cercetări având centrul în alte universităţi, dar nu ca “anexă”, ci ca partener cu contribuţii profilate; formarea unei noi tradiţii ştiinţifice în propria universitate; dezvoltarea unei reflecţii metodologice şi teoretice indigene, aptă să consolideze lucrările ştiinţifice proprii.

în sfârşit, am în vedere reorientarea cooperării internaţionale a Universităţii “Babeş-Bolyai” pe direcţia, primordială ca importanţă şi eficienţă, a cercetării ştiinţifice în cooperare, încât să se asigure intrarea în cooperări selecte şi promovarea valorilor şi performanţelor proprii pe pieţele globalizate ale lumii