CFR Călători, program special de sărbători. Unele trenuri au vagoane suplimentare, altele nu circulă

CFR Călători, program special de sărbători. Unele trenuri au vagoane suplimentare, altele nu circulă
CFR Călători informează că, în perioada sărbătorilor de iarnă, trenurile şi agenţiile de voiaj vor funcţiona după un program special.

Astfel, în perioada 19 decembrie 2014 - 5 ianuarie 2015, trenurile care circulă pe cele mai solicitate rute, din Bucureşti spre Sighetu Marmației, Satu Mare, Vatra Dornei, Suceava, Timișoara Nord, Brașov, Craiova, Braşov, Bicaz, Botoşani, Iaşi, Baia Mare şi Arad vor fi suplimentate cu vagoane clasă, vagoane de dormit şi cuşete.

"De asemenea, trenurile care fac legătura între Timișoara și Iași, staţiunile de pe Valea Prahovei şi principalele oraşe ale ţării vor fi suplimentate şi ele cu vagoane, însă în unele zile libere din perioada 25 decembrie 2014 - 3 ianuarie 2015, când traficul de călători este extrem de redus, o serie de trenuri InterRegio precum și unele trenuri Regio nu vor circula", precizează reprezentanţii companiei. 

Totodată, în 25 şi 26 decembrie 2014 toate agenţiile de voiaj CFR vor fi închise, călătorii fiind sfătuiţi să îşi achiziţioneze din timp biletele.

Comenteaza