Coacăze - 5 beneficii pentru sănătate

Coacăze - 5 beneficii pentru sănătate
Coacăzele conţin de cinci ori mai mulţi antioxidanţi decât broccoli şi mai mulţi fenoli comparativ cu orice fruct pe care îl găseşti în piaţă.

1. Sunt revitalizante, datorită bogăţiei de vitamine şi săruri minerale din compoziţie, o cură de de coacăze şterge oboseala de pe chip şi readuce energia în toate structurile corpului.

2. Alungă stresul. În acest sens, sunt bune atât fructele, cât şi frunzele. Cercetătorii au constatat că infuzia din frunzele coacăzului negru creşte secreţia glandelor ce produc adrenalina, inducând astfel o stare de bine.

3. Ascut memoria. Oamenii de ştiinţă susţin că uleiul de sâmburi de coacăze atenuează problemele de concetrare şi memorare prin cei doi compuşi remarcabili ai săi: acidul alfa-linolenic şi acidul stearidonic, indispensabili dezvoltării şi bunei funcţionări a neuronilor.

4. Îmbunătăţesc acuitatea vizuală. Conţinutul mare de antocianine, substanţele fitochimice care protejează ochii de procesele de îmbătrânire, ajută la menţinerea elasticităţii ţesuturilor la acest nivel, îmbunătăţesc vederea nocturnă. De asemenea, aceste fructe ajută la menţinerea glicemiei la cote normale, prevenind diabetul, o maladie, care provoacă probleme oculare majore.

5. Sunt ideale în atonii gastrice, aceasta deoarece atunci când sunt servite înainte de masă au funcţie tonică, iar dacă-s consumate după mese sunt stomahice, adică favorizează digestia gastrică.

Comenteaza