Cod galben de caniculă, de mâine

Cod galben de caniculă, de mâine
Joi, vineri, sambătă şi duminică vremea va fi caniculară, iar indicele de confort termic se va situa peste pragul critic de 80.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o atenţionare cod galben de caniculă valabilă în perioada 14 - 17 iulie. Joi, vineri, sambătă şi duminică vremea va fi caniculară, iar indicele de confort termic (ITU) se va situa peste pragul critic de 80.

Pe arii extinse temperatura maximă a aerului va depăşi 35 de grade. La Cluj, joi vor fi 32 de grade, iar vineri, 33. În weekend, însă, s-ar putea să avem parte de ploi, tunete şi fulgere şi 28 de grade în termometre.

Potrivit Ministerului Sănătăţii Publice, populaţia trebuie să evite expunerea la soare, mai ales între orele 10,00 şi 18,00. Este recomandat, de asemenea, să se folosească pălării, să se facă două-trei duşuri călduţe pe zi, să se consume cel puţin 1,5-2 litri de lichide sau un pahar cu apă la fiecare 15-20 de minute. Totodată, populaţia este sfătuită să nu consume alcool şi să evite consumul de cofeină, să mănânce fructe şi iaurt. Copiilor trebuie să li se dea să bea lichide chiar dacă nu solicită.

Comenteaza