News alert Cod galben de ploi și inundații la Cluj

Cod galben de ploi și inundații la Cluj
| Foto: Arhiva

Treizeci şi două de judeţe sunt sub o avertizare cod galben de ploi torenţiale, vijelii, descărcări electrice şi izolat grindină, vineri. Pentru râuri din 16 judeţe va fi în vigoare o avertizare de inundaţii, până sâmbătă, la ora 10:00.

Conform avertizării cod galben emise de către Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), pe parcursul zilei de vineri vor fi averse torenţiale, vijelii, descărcări electrice şi izolat grindină la început în Banat, Crişana şi Maramureş, apoi în Transilvania, Oltenia, în cea mai mare parte a Moldovei şi în nordul Munteniei. Avertizarea vizează 32 de judeţe.

În intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi frecvent 20-25 l/mp şi pe arii restrânse 40- 50 l/mp.

De asemenea, de vineri de la ora 16.00 şi până sâmbătă la ora 10.00 va fi în vigoare o informare meteorologică. În acest interval, în Muntenia, Dobrogea şi în sud-estul Moldovei vor fi perioade scurte de timp în care local instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată şi se va manifesta prin intensificări puternice ale vântului cu aspect de vijelie, descărcări electrice, averse torenţiale şi grindină. Pe arii restrânse vor fi cantităţi de apă de peste 25-35 l/mp.

Pe parcursul nopţii de vineri spre sâmbătă va continua să plouă local însemnat cantitativ şi în centrul şi în nord-estul ţării. În plus, hidrologii au emis o atenţionare potrivit căreia, până sâmbătă la ora 10.00, este cod galben de inundaţii în bazine hidrografice din 16 judeţe - Maramureş, Satu Mare, Cluj, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Sibiu, Covasna, Braşov, Suceava, Neamţ, Bacău, Vaslui, Iaşi, Vrancea şi Galaţi. 

Etichete
Comenteaza