Cod galben de vijelii, grindină şi averse la Cluj şi în 26 de judeţe

Cod galben de vijelii, grindină şi averse la Cluj şi în 26 de judeţe

Meteorologii au emis, marţi, o avertizare Cod galben de vijelii, grindină şi averse, valabilă până miercuri dimineaţa în 27 de judeţe.

Judeţele vizate de avertizarea Cod galben sunt: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.

Conform prognozei, în intervalul 9 iunie, ora 12:00 - 10 iunie, ora 10:00, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, vestul Olteniei, precum şi în zonele montane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină şi averse ce vor avea şi caracter torenţial. Cantităţile de apă vor depăşi 25 - 30 l/mp şi. izolat. 40 l/mp.

Totodată, în perioada 9 iunie, ora 9:30 - 12 iunie, ora 9:00, va fi în vigoare o informare meteo de instabilitate atmosferică, valabilă în majoritatea regiunilor.

Pe durata acestui interval, vremea va fi instabilă atât în cursul zilei de marţi (9 iunie), îndeosebi în regiunile intra-carpatice şi la munte, cât şi în noaptea de marţi spre miercuri (9/10 iunie) în sud-vest, iar miercuri şi joi (10 şi 11 iunie) în cea mai mare parte a ţării. Se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 - 20 l/mp, iar pe arii restrânse 30 l/mp. Gradul de instabilitate atmosferică se va menţine accentuat până la finalul săptămânii în majoritatea regiunilor, menţionează ANM.

Comenteaza