Condiții noi de intrare, de MÂINE, în România. Cine scapă de CARANTINĂ

Condiții noi de intrare, de MÂINE, în România. Cine scapă de CARANTINĂ

Din 10 decembrie intră în vigoare noile reguli de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc în România.  

Cei care vin în România de Sărbători sau se întorc dintr-o călătorie, trebuie să țină seama de noile reguli la intrarea în țară, în contextul pandemiei de COVID-19. 

Așadar, NU intrați în CARANTINĂ dacă prezentați dovada vaccinării sau a trecerii prin boală în ultimele 180 de zile, PLUS un test RT-PCR negativ efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul României;

Intrați 10 ZILE în CARANTINĂ dacă sunteți nevaccinați, nu ați trecut prin boală în ultimele 180 de zile, dar prezentați un test RT-PCR negativ efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul României;

Intrați 14 ZILE în CARANTINĂ dacă nu prezentați un test RT-PCR negativ efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul României.

Măsurile se aplică în perioada 10 decembrie 2021 - 8 ianuarie 2022, însă normele prevăd o serie de excepții pentru copii, elevii și studenții care învață în România, persoanele aflate în tranzit etc. De asemenea, măsurile vor fi adaptate inclusiv prin introducerea, începând cu 20 decembrie 2021, a Formularului de localizare a pasagerilor (PLF).

EXCEPȚII DE LA CARANTINARE pentru:

  • Copiii sub 12 ani;
  • Copiii cu vârsta între 12 și 16 ani, indiferent de încadrarea țării în zona de risc, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
  • Persoanele nevaccinate sau care nu au fost confirmate pozitiv în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din zona ROȘIE și rămân în România pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore). În această situație, persoanele trebuie să prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul național. În situația în care persoanele nu părăsesc teritoriul național în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea direcției de sănătate publică din județul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în țară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României;
  • Persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul țării;
  • Lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria sau Bulgaria, precum și cetățenii români angajați ai operatorilor economici din cele două țări. La intrarea în țară ei fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;
  • Elevii/studenții, cetățeni români sau cetățenii cu domiciliul sau reședința în afara României, care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din România sau din afara țării, în cazul în care fac naveta zilnic. Aceștia trebuie să prezinte documente doveditoare. Aceleași măsuri se aplică în cazul în care elevii și studenții au de susținut examene sau urmează cursuri. Excepție fac și însoțitorii acestora, în cazul în care ne referim la elevi minori.
  • Membrii delegațiilor sportive, precum și artiștii și staff-ul acestora nevaccinați ori trecuți prin boală, care sosesc din zona ROȘIE pentru participarea la competiții sportive, respectiv evenimente culturale, artistice sau de divertisment. Aceștia trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul național. Ei vor participa doar la activități în cadrul competițiilor sau, după caz, evenimentelor menționate;
  • Conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă, precum și conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane, nevaccinați ori care nu au trecut prin boală și care sosesc din zona ROȘIE. Aceștia trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR  efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea intrării pe teritoriul național, iar deplasarea se realizează doar în scop profesional;
  • Persoanele predate autorităților române în baza acordurilor de readmisie, returnate în procedură accelerată;
  • Membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, ai altor reprezentanțe diplomatice acreditate la București și posesori de pașapoarte diplomatice, pe bază de reciprocitate,  nevaccinați ori care nu au trecut prin boală, care sosesc din zona ROȘIE. Condiția este ca aceștia să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul național.

Mai multe detalii, AICI

Comenteaza