Cum va fi vremea de Crăciun la Cluj VIDEO

Cum va fi vremea de Crăciun la Cluj VIDEO
Clujenii vor avea parte în acest an de un Crăciun fără zăpadă. Meteorologii spun că în weekend avem parte de temperaturi de -10 grade Celsius şi de ninsori, dar acestea nu vor ţine mult.

De mâine, temperaturile vor scădea până la -10 grade Celsius. Totodată, vom avea parte şi de ninsori, însă slabe din punct de vedere cantitativ.

"În weekend ne aşteptăm la o răcire a vremii, temperaturile vor scădea până la -10 grade Celsius, iar în zona Clujului vom avea între -6 şi -8 grade Celsius", a spus Narcis Maier, meteorolog.

Vremea se va schimba de la o zi la alta. Astfel că, dacă duminică vom avea temperaturi negative, de luni mercurul din termometre nu va scădea sub 6 grade Celsius. În ziua de Crăciun, maxima va atinge chiar şi 9 grade Celsius.

"Decembrie, în noaptea din 23 decembrie, va fi un font atmosferic care v-a duce precipitaţii, nu bogate din punct de vedere cantitativ, dar vor fi ninsori, iar în ajunul Crăciunului ne aşteptăm la lapoviţă. În ziua de Crăciun vom avea temperaturi cuprinse între 2 şi 9 grade Celsius", spune Narcis Maier.

Meteorologii spun că spre sfârşitul săptămânii viitoare temperaturile vor mai scădea uşor, însă din punct de vedere al precipitaţiilor nu ne putem aştepta decât la lapoviţă.

 

Comenteaza