Cum va fi vremea în iunie. Când soare şi cald, când ploi şi frig

Cum va fi vremea în iunie. Când soare şi cald, când ploi şi frig

Meteorologii ANM au emis o prognoză valabilă pentru următoarele patru săptămâni.

Nu scăpăm de ploi nici luna viitoare, iar temperaturile nu vor oscila între normalul perioadei și mai reci. Astfel, conform unei estimări meteo, în săptămâna 24 - 31 mai, temperaturile medii vor fi în general peste cele specifice acestei perioade în regiunile extracarpatice și local în cele centrale și la munte, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval. Va ploua mai puțin decât de obicei, mai ales în jumătatea sudică a țării, dar și local excedentar în nordul extrem, iar în rest regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

În săptămâna 31 mai - 7 iunie, meteorologii estimează că temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, în regiunile nordice, iar în rest valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval. Cantitățile de precipitații vor fi local excedentare în nord-est și centru, dar și ușor deficitare în sud-vest, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Pentru săptămâna 7 - 14 iunie, se estimează că temperaturile medii ale aerului vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână, posibil ușor mai ridicate, local, în sud-vestul țării. Va ploua mai puțin în regiunile sud-vestice, iar în rest cantitatea de precipitații va fi în general apropiată de mediile perioadei.

În săptămâna 14 - 21 iunie, temperaturile medii vor fi în jurul celor specifice pentru această perioadă, în toate regiunile. La fel, cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână se vor situa în jurul celor specifice pentru acest interval.

Comenteaza