Decembrie aduce ninsoare, viscol și ceață. Anunțul meteorologilor

Decembrie aduce ninsoare, viscol și ceață. Anunțul meteorologilor

Luna decembrie se caracterizează printr-o gamă variată de fenomene meteorologice, respectiv ninsoare, viscol şi ceaţă persistentă, în timp ce valorile termice vor marca o scădere, în medie, cu 4 - 6 grade Celsius faţă de noiembrie. 

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Meteorologii susţin că în decembrie se pot înregistra şi temperaturi neobişnuite pentru această lună, de peste 15-20 de grade Celsius, dacă în zona ţării noastre pătrund mase de aer tropical ce produc creşteri spectaculoase ale valorilor termice.

"Luna de început a iernii, decembrie, se caracterizează printr-o gamă variată de fenomene meteorologice: ninsoare care asociată cu intensificări ale vântului determină producerea viscolului, fenomen ce se produce cel mai des în Câmpia Munteniei, în Dobrogea şi în estul Moldovei; ceaţă persistentă, mai ales în zonele de câmpie şi în depresiuni şi mai rar, lapoviţă şi ploaie.

O influenţă deosebită asupra ţării noastre încep să aibă din această lună, dorsala anticiclonului est-european, care se extinde deasupra sud-estului Europei şi, într-o oarecare măsură, ciclonii mediteraneeni. Temperatura aerului marchează o scădere, în medie, cu 4 - 6 grade Celsius, faţă de ultima lună de toamnă", precizează specialiştii ANM.

Din datele înregistrate în perioada 1961-2020 la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie se constată că în luna decembrie, valori pozitive ale temperaturii se înregistrează pe suprafeţe extinse din sudul şi vestul ţării precum şi din Dobrogea.

Astfel, cele mai mari valori, de peste două grade Celsius, sunt specifice litoralului şi Depresiunii Oraviţa, iar cele cuprinse între 0 şi 2 grade Celsius caracterizează Dobrogea, cea mai mare parte a Câmpiei Române, Lunca Dunării şi dealurile şi câmpiile din vestul ţării. Valori negative, cuprinse în intervalul minus 4 şi 0 grade Celsius se regăsesc în Moldova, Transilvania, Maramureş şi în Dealurile Subcarpatice.

Temperatura medie scade la circa minus 6 şi minus 4 grade Celsius în depresiunile din estul Transilvaniei. În zonele montane, mediile de temperatură a aerului ating valori de minus 8 şi minus 6 grade Celsius, cu extindere mare în Carpaţii Orientali, dar şi în cei Meridionali unde, la altitudinile cele mai mari, aceasta coboară sub minus 8 grade Celsius.

Temperatura minimă absolută a lunii decembrie, din România, este minus 34,5 grade Celsius, înregistrată la Întorsura Buzăului, în data de 25 decembrie 1998.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza