Frig și ninsoare. Cum va fi vremea săptămâna viitoare, la Cluj + Cât mai stă iarna

Frig și ninsoare. Cum va fi vremea săptămâna viitoare, la Cluj + Cât mai stă iarna
Iarna

Începem săptămâna sub cod portocaliu de inundații. Noi vă spunem la ce trebuie să vă așteptați, la Cluj, din punct de vedere al vremii.

Mediile meteorologice ale acestei perioade sunt cam așa: 10-12 grade Celsius maxima, 0-1 grade minima. Uitați de ele! Săptămâna aceasta se așteaptă frig. Să nu ne plângem prea tare, am avut o iarnă ușoară, care devină însă nevrotică în momentul când ar trebui să plece. Deci încă puțină răbdare, oameni buni, primăvara e după colț!


În săptămâna 19-25 martie, minima absolută în Cluj-Napoca va fi de -7 grade Celsius, pe fondul pătrunderii în țară, dinspre vest, a unui curent de aer foarte rece. Joi dimineața e momentul când va trebui să îi facem față acestei temperaturi scăzute. Vineri dimineața vor fi -5, iar sâmbătă, -4, apoi frigul va ceda. Maximele vor ajunge tot la 7 grade, cu plus. Luni vom avea această valoare, apoi și duminică. În schimb, cele mai înalte temperaturi de joi, vineri și sâmbătă vor fi de abia 2 grade Celsius.


Frigul vine și cu ninsoare. Luni sunt șanse mai mici, apoi acestea cresc. Miercuri ar urma să avem cea mai ”sănătoasă” cădere de zăpadă, la Cluj.


Meteorologii susțin că duminică va fi ultima valoare negativă, -1, apoi reîncepem escaladarea. De lunea viitoare, temperaturile se vor așeza în matca obișnuită, ba chiar vor depăși mediile multianuale, urcând până la 14 grade Celsius.

Vremea pe zile:

Luni - înnorat, posibilă ninsoare, 7/-1

Marți - ninsoare, 4/-3

Miercuri - ninsoare, 2/-3

Joi - reprize de ninsoare, 2/-7

Vineri - se arată ocazional și soarele, 2/-5

Sâmbătă - reprize însorite, 4/-4

Duminică - parțial însorit, 7/-1

Comenteaza