Importanța ecografiilor în perioada sarcinii și după naștere

Importanța ecografiilor în perioada sarcinii și după naștere

O viitoare mamă vrea să îi asigure copilului tot ceea ce este mai bun încă din perioada în care a fost conceput. De la primele ecografii până la naștere și după, femeia face nenumărate vizite medicului ginecolog, iar examinările la care este supusă sunt diverse.

Pentru a urmări cât mai bine sarcina și pentru a se asigura de o evoluție corespunzătoare a fătului, dar și mai târziu, pentru a se pregăti cât mai bine de naștere, o femeie însărcinată va fi examinată îndeaproape de medicul ginecolog, fiind nevoie de realizarea unor ecografii periodice. Deși mulți medici recomandă doar trei ecografii care ar fi obligatorii pe perioada sarcinii, care să corespundă celor trei trimestre de sarcină, există și medici care examinează gravida de mai multe ori cu ajutorul ecografului.

Care este principiul ecografiilor efectuate pe perioada sarcinii?

Ecografia este o tehnică imagistică în care sunt utilizate ultrasunetele. Este vorba despre ultrasunete emise de o sondă care sunt returnate de făt sub forma unui ecou, acestea fiind apoi convertite în imagini detaliate ale organelor și țesuturilor interne, imagini care vor fi redate pe ecranul aparatului ecograf. Pentru a fi posibilă realizarea acesteia, este nevoie ca medicul specializat în obstetrica ginecologie să aplice pe burta gravidei un gel. În primul trimestru, atunci când embrionul nu este încă suficient de mare pentru a fi examinat printr-o ecografie abdominală, poate fi realizată și o ecografie transvaginală, un examen intern care nu este deloc dureros nici pentru pacientă, nici pentru făt.

Ce ecografii sunt obligatorii pe perioada sarcinii?

Este recomandat ca prima ecografie să fie făcută între săptămânile 11 și 14, scopul acesteia fiind de a verifica localizarea sarcinii în cavitatea uterină, respectiv numărul de embrioni – pentru a se constata dacă este vorba despre sarcină unică, gemelară sau multiplă. De asemenea, sunt verificate activitatea cardiacă a embrionului, cantitatea de lichid amniotic, localizarea trofoblastului.

A doua ecografie este recomandat a fi realizată între săptămânile 21 și 25, acum fiind posibilă o analiză anatomică a fătului. Acum este posibilă și o evaluare a creșterii fetale, respectiv identificarea sexului bebelușului.

Ecografia din trimestrul trei este ideal a fi efectuată între săptămânile 31 și 35 de sarcină, fiind observată poziția fătului în cavitatea amniotică, greutatea bebelușului, precum și alte aspecte care vor fi de folos pentru pregătirea nașterii.

După naștere, sunt recomandate controalele medicale periodice și revenirea la efectuarea examinărilor periodice, printre care și ecografie mamara, astfel încât să ai siguranța că totul este în regulă și nu există riscul apariției unor afecțiuni nici în perioada de după naștere sau alăptare.

Comenteaza