Încă un Cod galben de furtuni la Cluj. Valabil și în weekend

Încă un Cod galben de furtuni la Cluj. Valabil și în weekend

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o avertizare cod galben de vreme severă, valabilă în 37 de județe, printre care și Cluj.

Potrivit ANM, începând de joi, de la ora 10.00, până luni la ora 10.00, temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată, joi îndeosebi în regiunile nordice, centrale şi estice, apoi în majoritatea regiunilor.

Se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15...25 l/mp, iar pe arii restrânse 35...50 l/mp.

De asemenea, începând de joi, ora 12.00, până luni la ora 3.00, 37 de judeţe se vor afla sub Cod Galben.

În intervalul menţionat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Maramureş, Moldova, Transilvania, local în Muntenia şi Dobrogea, precum şi în zonele de deal şi de munte. Aceasta se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, grindină, vijelii şi averse torenţiale. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi izolat 40...50 l/mp.

Judeţele vizate sunt Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Neamţ, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara , Botoşani, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Constanţa, Ilfov şi Călăraşi.

Comenteaza