Incendiile la locuințe, tot mai frecvente în sezonul rece. ISU Cluj trage un semnal de alarmă

Incendiile la locuințe, tot mai frecvente în sezonul rece. ISU Cluj trage un semnal de alarmă
| Foto: isu cluj

Reprezentanții ISU Cluj atrag atenția că numărul incendiilor la locuințe a crescut, iar sobele/şemineurile, canalele şi coșurile de evacuare a fumului poate reprezenta un potențial pericol.

“Odată cu sosirea iernii, asistăm la o creștere a numărului de intervenții la locuințe. De cele mai multe ori, în această perioadă suntem solicitați la incendii, însă pericole pot să apară de la orice sistem de încălzire.

Drept urmare, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj vine cu o serie de recomandări, deoarece misiunea noastră principală este reprezentată de siguranța populației pe care o deservim. Astfel, vă îndemnăm să verificați cu grijă sobele/şemineele, canalele şi coșurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere”, transmit reprezentanții ISU Cluj.

Recomandările Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj:

  • Tencuiți şi spoiți cu var partea din pod a coșului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor;
  • Curățați canalele şi coșurile de fum premergător sezonului rece şi apoi periodic;
  • Nu introduceți în sobă/şeminee lemne cu lungimea mai mare decât focarul, nu lăsați ușa de la focar deschisă şi nu supraîncălziți sobele/şemineele;
  • Nu lăsați copiii nesupravegheați, în încăperi unde sunt în funcțiune astfel de mijloace de încălzire.

O altă cauză frecventă de incendii este reprezentată de exploatarea necorespunzătoare a aparatelor electrice de incălzire şi a instalaţiilor electrice, pentru a căror evitare trebuie luate următoarele măsuri:

  • Nu utilizați instalații electrice defecte, realizate sau reabilitate de personal neautorizat, montate direct pe materialele combustibile, cu improvizații, cu legături electrice neacoperite de material electroizolant;
  • Nu suprasolicitați circuitele electrice prin racordarea unor consumatori electrici care depășesc puterea nominală a acestora;
  • Nu utilizați mijloace electrice de încălzire locală improvizate;
  • Supravegheați permanent mijloacele de încălzire electrice aflate în funcțiune, chiar dacă sunt prevăzute cu mijloace de protecție (termostat), deoarece acestea pot să nu funcționeze la parametrii prevăzuți şi deconectați-le în cazul în care apar defecțiuni sau părăsiți încăperea respectivă. 

Toate recomandările care ne pot ține în siguranță în timpul sezonului rece sunt disponibile și pe platforma www.fiipregatit.ro

Comenteaza