Incendiul puternic în Thassos, insula grecească preferată de români. "Credeam că sunt gâze, dar era cenușă ce cădea de sus peste drum"

Incendiul puternic în Thassos, insula grecească preferată de români. "Credeam că sunt gâze, dar era cenușă ce cădea de sus peste drum"
| Foto: Forum Thassos

Un puternic incendiu a cuprins o pădure de pe insula grecească Thassos, din apropierea unei plaje frecventate de mulți turiști.

Localnicii spun că incendiul a izbucnit miercuri seară, în jurul orei 20, şi s-a extins rapid. Pompierii intervin în continuare pentru a stinge flăcările. Potrivit martorilor, în zonă au sosit deja câteva elicoptere care aruncă apă.

"(...) puțin după ora 21, am aflat că arde prin Potamia. Și cu fiecare oră de trecea, părea și mai mare incendiul. Dinspre Potos spre Theologos ne-a lovit mirosul de pădure arsă, adus de vânt, de peste deal. Deja flăcările se îndreptau spre Kinira. Credeam că sunt gâze, dar era cenușă ce cădea de sus peste drum, ca o ninsoare prea curând și nedorită în august. Aproape de Theologos, uitându-ne spre Kinira, se vedea cerul luminat în roșu periculos. Plus mirosul de lemn ars. Plus cenușa adusă de vântul puternic. Am urcat pe centură, acolo unde începe drumul forestier spre Kinira. Deși era 1:20, câteva mașini cu localnici așteptau să vadă evoluția focului. Vine, nu vine... E 4:33. Nu am dormit. Nu a venit.(...) Fac apel către turiști să își păstreze calmul și să nu se deplaseze de la cazare până focul nu este stins, permițând astfel autorităților să intervină", a scris, pe Facebook, Dan Drăgan, reprezentant Forum Thassos.

MAE, precizări privind incendiul de vegetație din zona Limenaria

Autoritățile elene au dispus evacuarea persoanelor din zonă, în timp ce pompierii luptă pentru stingerea incendiului.

MAE informează că, până la acest moment, la nivelul misiunii diplomatice și al oficiului consular nu au fost recepționate solicitări de asistență. În context, MAE recomandă cetățenilor români care se află pe Insula Thassos să evite deplasările în zona afectată de incendiu și să informeze de îndată Consulatul General al României la Salonic dacă sunt afectați de efectele acestui incendiu.

Știre în curs de actualizare

 

Comenteaza