Întârzieri de sute de minute la trenuri, printre care şi unul care trece prin Cluj

Întârzieri de sute de minute la trenuri, printre care şi unul care trece prin Cluj
Din cauza unor defecţiuni apărute la linia electrică între staţiile Timişu de Sus şi Dârste, circulaţia feroviară a fost blocată pentru reparaţii.

Nouă trenuri au întârzieri, luni dimineaţă, de până la 200 de minute din cauza unei defecţiuni la linia de alimentare cu energie electrică între staţiile Timişu de Sus şi Dârste, judeţul Braşov. Firul care alimentează cu energie electrică a fost rupt pe o porţiune de 150 de metri.

Purtătorul de cuvnt al CFR, Oana Brânzan, a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX, că firul care alimentează cu energie electrică a fost rupt pe o porţiune de 150 de metri, între staţiile Timişu de Sus şi Dârste.

Din acest motiv, nouă trenuri au întârzieri de la 80 de minute până la 200 de minute.

Printre trenurile care înregistrează întârzieri mari sunt se află şi InterRegio care circulă pe ruta Satu Mare -Bucureşti Nord (200 de minute), care preia şi călătorii din Cluj-Napoca.

Pentru a nu întrerupe traficul feroviar în întregime, Oana Brânzan a spus că unor trenuri au fost ataşate locomotive Diesel.

Problemele au fost remediate parţial, începând cu ora 9, de când trenurile circulă în condiţii normale de trafic pe firul 2 între Timişu de Sus şi Dârste.

Se intervine în continuare pentru remedierea deranjamentului şi pe firul 1.

Purtătorul de cuvnt al CFR a adăugat că după remedierea în întregime a defecţiunii CFR va ancheta motivele pentru care firul a fost rupt.

 

Comenteaza