La noi au apărut însă, pe scară mai mare decât în alte locuri, politicieni demagogi, în criză de subiecte electorale, şi diletanţi pompoşi, care dovedesc încă o dată că idei bune pot fi erodate de nepricepuţi. Acest fapt nu trebuie însă să ne împiedice să vedem realităţile.
Se poate uşor constata că multiculturalismul a câştigat teren în dezbateri pentru motivul simplu că s-a extins în realitatea societăţilor de astăzi. Pe de altă parte, chiar înţelegerea culturii s-a modificat în ultimele decenii, spre luarea în considerare nu doar a ideilor, reprezentărilor artistice, filosofice, religioase sau de altă natură, ci şi a obiectivării acestora în comportamente, instituţii, reguli.
Un concept îmbogăţit al culturii a contribuit simţitor la sporirea actualităţii multiculturalismului.Multiculturalismul însuşi a devenit însă tot mai ramificat în practica vieţii. în fapt, întâlnim mai multe culturi pe acelaşi teritoriu nu doar din raţiuni istorice: împrejurarea că, la un moment dat, pe un teritoriu s-au aşezat diferite comunităţi, cu religii, confesiuni, tradiţii diferite.
Alături de acest multiculturalism istoric, întâlnim astăzi multiculturalismul migraţiei: comunităţi, unele rezultate din imigraţie, cu culturi sensibil diferite, ocupă acelaşi teritoriu. în plus, putem întâlni un multiculturalism rezultat din restructurările legate de globalizarea economiei: companiile cu acţiune globală recrutează personal de pe plan global şi-i pun pe oameni să conlucreze.
Pe de altă parte, culturile diverse ce compun realitatea multiculturală a societăţilor timpului nostru sunt, prin tradiţie, culturi cu bază etnică variată. Astăzi se profilează, totuşi, culturi care nu au bază etnică, ci altă bază: sunt, de pildă, culturi pe bază profesională (cultura agricultorilor, cultura informaticienilor etc.), culturi cu bază generaţională (cultura adolescenţilor, cultura vârstei a treia etc.), culturi cu bază sexuală (cultura feminismului, cultura patriarhatului etc.), culturi cu bază temporală (cultura postmodernă, cultura modernă etc.).
Şi din aceste puncte de vedere (profesional, generaţional etc.) se constituie o realitate multiculturală ce trebuie luată în seamă.
Nu intru aici în detaliile aduse la zi ale multiculturalismului; o s-o fac cu alt prilej. Ceea ce vreau acum este să subliniez cât de greşită şi de costisitoare este prevalenţa la noi a vocilor diletanţilor, care înmormântează prematur teme importante, creând adesea interogaţii de paie, şi, mai ales, să aduc în discuţie prelungirea de astăzi a temei multiculturalismului, care este interculturalitatea.
Este din nou limpede că nu este multiculturalism decât acolo unde pe un spaţiu delimitat se întâlnesc mai multe culturi. Multiculturalismul semnifică, înainte de toate, coexistenţa culturilor diverse. Dar o simplă coexistenţă fără integrare – aşa cum semnalează analize foarte recente făcute pe cazul Franţei şi al Angliei – este de natură să genereze dificultăţi (“refuzul integrării” de către noi generaţii de imigranţi şi, în extremis, recursul la terorism).
De aceea, problema înainte de toate practică ce se pune este în zilele noastre cea a evoluţiei multiculturalismului spre interculturalitate. Iar această evoluţie nu este posibilă fără deschiderea culturilor spre comunicare.
Aşa stând lucrurile, este de spus că, singur luat, “contactul” dintre culturi nu mai ajunge; mai este nevoie, pe lângă “contacte”, de înţelegerea celeilalte culturi şi, apoi, de “înţelegerea interculturală”, care înseamnă, în fond, reciprocitate atinsă în comunicare.
însăşi comunicarea dintre culturi şi-a schimbat semnificativ conotaţia. Pentru a se solda cu înţelegerea interculturală, comunicarea trebuie să fie mai mult decât transmitere de informaţii (“ştiri”), adică o interacţiune ce are ca scop înţelegerea celuilalt.
Cel din faţă, altul, este de considerat partener în interacţiune, şi nu obiect manipulabil. Partenerii trebuie să fie gata să tematizeze nu doar informaţii, ci şi atitudinile şi regulile de comportament ce-i leagă, pentru a atinge mai mult decât simpla interacţiune – anume “înţelegerea interculturală”.
Astăzi multe aspecte ale “comunicării interculturale” sunt cercetate sistematic, încât se conturează deja o adevărată “cultură a comunicării interculturale”. Cărţi precum Steela Ting-Toomey. Communicating Across Cultures (1999), Larry A. Samovar, Richard E. Poster, Communication Between Cultures (2004); Fred E. Jandt. An Introduction la Intercultural Communication. Identities in a Global Community (2004) alcătuiesc deja coloana vertebrală a unei literaturi demnă de cel mai acut interes din partea managerilor şi leaderilor, economiştilor, sociologilor, filosofilor.
Cu siguranţă, un
nou prag în evoluţia conceperii multiculturalismului s-a atins, încât şi
dezbaterea – începută şi în
Deocamdată unele programe universitare au preluat tema şi literatura admirabilă strânsă în jurul ei. Este însă prea mare diferenţa dintre caracterul avansat al pregătirii interculturale din unele cursuri şi seminarii şi înapoierea din discursul public, încă afectat de diletantism.
