IPJ Cluj, către șoferi: "Recomandăm alegerea unei rute alternative spre Florești. Traficul este îngreunat de protestul transportatorilor"
- Scris de Nicu Mitrea
- 11 Ian 2024, 17:20
- Utile
- Ascultă știrea
Polițiștii clujeni anunță că, joi, În contextul protestului transportatorilor de mărfuri desfășurat pe DN1 E60 –Gilău – Florești –Podul N – Mănăștur și retur, este înregistrat trafic mare.
Polițiștii recomandă alegerea rutei alternative.
"Recomandăm alegerea rutei alternative, respectiv Centura de Nord –cartier Grigorescu – localitatea Florești.Totodată, în cazul în care vă aflați în traficul îngreunat de protest, vă recomandăm să vă păstrați calmul și să evitați orice confruntare. Respectați regulile de circulație", a transmis IPJ Cluj.
Zeci de camioane și TIR-uri și-au făcut apariția și joi, în traficul clujean la protestul transportatorilor. Astfel, traficul rutier din Cluj-Napoca și din zona Gilău – Florești este îngreunat.