Iulius Mall nu își închide toate porțile! Hypermarket-ul, farmacia și pet-shop-ul rămân deschise

Iulius Mall nu își închide toate porțile! Hypermarket-ul, farmacia și pet-shop-ul rămân deschise
| Foto: iuliusmall.com

Centrul comercial a suspendat temporar activitatea, dar rămân deschise magazinele cu produse de strictă necesitate.

“Indiferent de ce ai nevoie, alimente, produse de curățenie sau de igienă și nu numai, hypermarketul Auchan este deschis zilnic, în intervalul 08.00 – 21.00. Clienții celui mai mare hypermarket din Cluj-Napoca, cu o suprafață de peste 10.000 mp, au la dispoziție un spațiu generos, bine organizat, pentru a nu exista timp de așteptare la intrarea în hypermarket, a nu se forma aglomerație și a păstra distanța de minimum 1 metru inclusiv la casele de marcat", transmit reprezentanții Iulius Mall.

Totodată, pentru siguranța cumpărătorilor și a angajaților, au fost luate măsuri de protecție, care presupun dezinfectarea frecventă a tuturor cărucioarelor și suprafețelor de contact, dar și punerea la dispoziția clienților de substanțe pentru dezinfectarea mâinilor.

De asemenea, magazinele care au rămas deschise se aprovizionează zilnic la toate categoriile de produse, astfel încât cumpărătorii să găsească tot ce le trebuie.

Accesul se face pe la intrarea principală în Iulius Mall, iar cei care vin cu mașina pot intra în parcarea demisol atât din strada Vaida Voievod, cât și din strada Dunării. Pentru a facilita accesul clienților către locațiile cu produse de strictă necesitate, parcarea demisol este fără plată.

"Cei care au nevoie de medicamente găsesc deschisă farmacia Elmafarm, de luni până vineri, în intervalul 08.00 - 21.00, și sâmbătă și duminică, între orele 09.00 - 21.00. O varietate de bunătăți sunt și la Bottega Italiană, deschisă în intervalul orar 08.00 – 20.00. Pentru iubitorii de animale, Zoomania continuă să asigure produse veterinare, de la ora 10.00 la ora 21.00. Și magazinul Altex este deschis, în intervalul 10.00 – 20.00, pentru a asigura livrări la domiciliu.

Vă rugăm să vă luați toate măsurile de autoprotecție când mergeți la cumpărături și să păstrați distanța de minimum un metru față de alte persoane. Vă recomandăm să optați pentru plata cu cardul, să evitați zonele și intervalele de timp aglomerate și să vă informați doar din surse oficiale.

Este momentul să ne bucurăm cu toții de familie și să îi protejăm pe cei dragi, iar noi suntem alături de tine! Programul poate suferi modificări, care vor fi comunicate pe site-ul www.iuliusmall.com/cluj”, mai transmite Iulius Mall.

Comenteaza