Linia 8 (Piața Mihai Viteazul - Aeroport) va fi deservită de un troleibuz

Linia 8 (Piața Mihai Viteazul - Aeroport) va fi deservită de un troleibuz

Primăria Cluj-Napoca și Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA anunță publicul călător asupra faptului că începând cu data de 05.12.2022, linia 8 (Piața Mihai Viteazul – Aeroport) va fi deservita de troleibuze.

”Menționăm faptul ca municipiul Cluj-Napoca este singurul oraș din România în care transportul public cu tracțiune electrică nu s-a diminuat după anul 1990, deși în alte orașe aceste rețelele de transport electric cu troleibuze sau tramvaie au fost desființat parțial sau în întregime.  Mijloacele de transport public cu tracțiune electrică parcurg cele mai solicitate și aglomerate trasee din oraș.

Va informam faptul ca la finalul anului 2020, in municipiul Cluj-Napoca au fost infiintate trei linii noi de transport cu troleibuzul: linia 2: Str. Izlazului – P-ta Garii,  linia 10: Str. Unirii – B-dul Muncii, linia 14: Str. Bucium – B-dul Muncii, iar pe linia 23 P-ța Mihai Viteazul  - B-dul Muncii,  autobuzele au fost înlocuite cu troleibuze.

Conform unei analize, in anul 2021, utilizarea mijloacelor de transport complet ecologice precum tramvaiul, troleibuzul sau autobuzul electric, a însemnat o atmosfera  mai curată cu 7374 tone de noxe (CO2, CO, NOₓ, CH₄, PM 2,5 si PM 10) si alte substanțe. Evitarea emiterii in atmosfera a unei cantități atat de mari de noxe demonstrează contribuția importantă pe care o are transportul ecologic in vederea îmbunătățirii calității aerului din municipiu”, precizează reprezentanții Companiei de Transport Public (CTP) Cluj.

Primăria Municipiului Cluj-Napoca și Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA pun la dispoziția clujenilor cea mai ecologică flotă de transport în comun din țara.

Prin extinderea liniilor noi de troleibuz se contribuie la dezvoltarea transportului electric în concordanță cu programul de reducere a poluării.

Comenteaza