Video Mai puține hârtii pentru șoferi! De luni, "amiabila" în caz de accident se poate face direct de pe telefon/ TUTORIAL - cum va funcționa

Mai puține hârtii pentru șoferi! De luni, "amiabila" în caz de accident se poate face direct de pe telefon/ TUTORIAL - cum va funcționa

Începând de luni, 17 octombrie, conducătorii auto vor avea acces la o aplicație de mobil, conectată la toți asigurătorii RCA, prin care vor putea completa în format electronic constatarea amiabilă de accident.

Anunțul a fost făcut de Biroul Asigurătorilor Auto, care a precizat că aplicația, numită Amiabila, va permite conducătorilor auto încheierea, în format electronic a formularului de constatare amiabilă în caz de accident.

Noua aplicație are și un site de prezentare, în care este descris cum va funcționa. Primul pas este să descarci aplicația gratuită din Google Play Store sau App Store direct pe telefonul mobil.

Amiabila dispune de localizare exactă prin GPS și autocompletarea adresei unde s-a petrecut accidentul, în cazul în care nu știi adresa.

Practic, cei doi conducători implicați în accident trebuie să completeze toate datele pe același telefon pentru a contribui la desenarea schiței împreună.

Astfel, aplicația poate completa documentul din aceeași perspectivă, la final fiind posibila trimiterea documentelor comune către asigurătorii ambelor părți implicate.

Comenteaza