METEO: Cod galben de caniculă! Temperaturi de 37 de grade Celsius la umbră

METEO: Cod galben de caniculă! Temperaturi de 37 de grade Celsius la umbră

România este marcată de două fenomene meteo extreme, care vor continua și în zilele următoare. Pe de o parte, țara se află sub un val de caniculă, pe de alta, sunt prezente și furtunile.

Ţara noastră va fi marcată de două fenomene meteo extreme în următoarea perioadă: caniculă, dar și ploi torențiale. Va fi extrem de cald și noaptea, avertizează specialiștii de la ANM. Până la această oră sunt în vigoare două Coduri galbene emise de meteorologi. Prima atenționare a intrat în vigoare la ora 13:00 și este valabilă până astăzi la ora 22:00.

În această perioadă pot fi înregistrate furtuni, averse cu caracter torențial și grindină. Zonele afectate sunt județele Suceava, Botoșani, Iași, Bacău, Vrancea, Buzău dar și Prahova.

Al doilea Cod galben este în vigoare de joi până vineri. În nord-vestul, vestul și sud vestul țării se vor consemna temperaturi ridicate, iar disconfortul termic va depăși pragul critic de 80 de unități. Maximele vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade Celsius la umbră.

 „Ne așteptăm ca valurile de căldură să continue și să vorbim și pe parcursul săptămânii viitoare de disconfort termic accentuat în jumătatea vestică a țării acolo unde temperaturile se vor situa frecvent peste 33-36 posibil 37 de grade Celsius”, transmite ANM.

"Indicele de temperatură de umezeală a depășit pragul critic de 80 de unități, este posibil ca și pe parcursul săptămânii viitoare să luăm în considerare același a ecart al valorilor de temperaturi și același disconfort termic în accentuare de la o zi la alta, dar mai ales persistent.

Şi nopțile vor fi tropicale. Vom înregistra nopți în care valorile de temperaturi să nu coboare sub 20 de grade Celsius. Vorbim în același timp pentru jumătatea vestică a țării, în special de disconfort termic accentuat și o vreme caniculară, dar este posibil și mâine să mai vorbim la nivel de local de perioade de instabilitate atmosferică accentuată în zonele de deal de munte, iar la nivel local chiar în partea de centru și est a țării”, mai informează specialştii ANM.

Comenteaza