Meteorologii anunță un val de frig. Lapoviță și ninsoare la munte

Meteorologii anunță un val de frig. Lapoviță și ninsoare la munte

Potrivit meteorologilor, în Transilvania vremea se va răci începând cu mijlocul acestei săptămâni, astfel că la munte ar putea să apară lapovița și ninsoarea.

Temperaturile vor fi în continuă scădere pe parcursul următoarelor două săptămâni în toate regiunile, iar ploile îşi vor face apariţia din ce în ce mai des. La munte, la altitudini mari, ar putea cădea primii fulgi de zăpadă.

Astfel, în Transilvania, până la începutul lunii octombrie, valorile termice maxime vor fi în scădere spre o medie de 16 grade şi se vor situa uşor sub normele perioadei. La sfârşitul primei săptămâni, temperaturile maxime vor fi în creştere până la o medie de 25 - 26 de grade, vremea devenind caldă pentru începutul lunii octombrie. În cea de-a doua săptămână, media maximelor va fi în scădere treptată, spre 18 grade. Temperaturile minime vor avea tendinţa de scădere până în data de 3 octombrie, de la o medie de 11 grade până la 9 grade. Ulterior, până în data de 6 octombrie, valorile termice vor fi în creştere până la o medie de 12 grade.

Săptămâna viitoare minimele termice vor fi în scădere treptată de la o zi la alta, spre o medie de 7 - 8 grade. Din punct de vedere pluviometric, se anunţă ploi posibil însemnate cantitativ în intervalul 28 septembrie - 1 octombrie. De asemenea, între 6 şi 10 octombrie, probabilitatea de apariţie a ploilor va fi crescută.


La munte, valorile termice diurne vor fi în scădere de la medii de 14 grade la o valoare de 9 grade. Până la începutul celei de-a doua săptămâni, valorile maxime vor fi în creştere, spre o medie de 18 grade, vremea devenind caldă pentru această perioadă. 

În cea de-a doua săptămână, media maximelor va fi în scădere treptată, de 10 - 11 grade.

Temperaturile minime vor scădea uşor până în data de 2 octombrie, de la o medie de 7 grade la 4 - 5 grade, iar până în data de 5 octombrie, acestea vor fi în creştere din nou spre o medie de 10 grade.

În cea de-a doua săptămână de prognoză, valorile termice minime vor fi în scădere treptată, spre medii în jurul a 4 grade. Către finalul lunii septembrie şi începutul lunii octombrie vor fi precipitaţii, posibil şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare la altitudini mari.

Cantităţile de apă vor putea fi mai însemnate, iar după data de 6 octombrie va creşte, din nou, probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor.

Comenteaza