Noul an vine cu o vreme mai caldă decât în mod normal pentru această dată

Noul an vine cu o vreme mai caldă decât în mod normal pentru această dată

Vremea va fi mai caldă decât de obicei în aproape toată ţara în ultima zi a acestui an şi în prima din 2022, chiar dacă temporar va ploua în unele zone

"Mâine, valorile termice vor fi în creştere faţă de intervalul anterior. Vremea va fi caldă pentru această dată în cea mai mare parte a ţării, chiar deosebit de caldă în sud-vest. Cerul va avea înnorări şi temporar va ploua în nord-vest, local, în nord şi pe arii restrânse în restul teritoriului", a precizat specialistul ANM, Iris Țițineanu. 

La munte, pe parcursul zilei de vineri, precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie determinând topirea şi cedarea apei din stratul de zăpadă, iar la altitudini mari, cu precădere în masivele nordice, vor fi mixte. De asemenea, pe suprafeţe mici în nord-vestul ţării, vor exista cantităţi de apă de 10 -15 litri pe metru pătrat, iar la altitudini joase de relief din sud şi sud-est va fi ceaţă, posibil, asociată trecător cu burniţă, local, în primele ore ale zilei şi pe arii restrânse noaptea, a spus Iris Ţiţineanu.

În prima zi din 2022, vremea va continua să se încălzească, devenind cu mult mai caldă decât în mod normal pentru începutul lunii ianuarie.

"Cerul va fi variabil în regiunile sudice, iar în rest vor fi înnorări, temporar va ploua local în nord şi pe arii în general restrânse în rest, cu precădere în centru şi nord-est. La munte vor fi local precipitaţii cu ploaie, care vor determina în continuare topirea şi cedarea apei din stratul de zăpadă, iar la altitudini mari lapoviţă şi ninsoare.

Vântul va avea intensificări la munte în zona înaltă cu precădere a Carpaţilor Meridionali şi de Curbura şi va sufla cu viteze de peste 80 - 90 km/oră. Vor fi intensificări ale vântului la cote mai reduse temporar în sud-vest, local în est şi pe arii restrânse în centru", a mai spus Ţiţineanu.

Comenteaza