Obiective de vizitat la Cluj, potrivit TripAdvisor. Top 10

Obiective de vizitat la Cluj, potrivit TripAdvisor. Top 10
Cunoscutul website TripAdvisor.com vă propune un top al obiectivelor Clujului, realizat pe baza experienţelor celor care au vizitat deja oraşul.

Clujul este un oraş apreciat de turişti. Unul dintre cele mai importante website-uri dedicate călătoriilor are un top al obiectivelor de vizitat în Cluj, care se actualizează în timp real, în funcţie de calificativele acordate de turişti.

Conform acestui top, perla oraşului este Parcul Central. Din cele 258 de recenzii, cele mai multe sunt la superlativ. 113 persoane au catalogat obiectivul drept excelent, iar 59, ca foarte bun. "Este un loc minunat pentru relaxare. Parcul este destul de mare și curat; are un mic lac unde se poate închiria o barcă mică. Adu-ţi hamacul la vara!", a scris Gina L., acum trei săptămâni, pe TripAdvisor.

Pe locul al doilea se clasează Grădina Botanică. Sunt 576 de recenzii pe website. 250 de persoane au acordat calificativul excelent, ar 140, foarte bun. "Un loc liniștit, cu o mulțime de flori frumoase și copaci. Grădina botanică are o serie de teme diferite, cum ar fi trandafirii, plante japoneze şi se află la distanţa de o plimbare pe jos din centru", a rememorat Ulf D., sub titlul "Trebuie văzut".

208 persoane au scris recenzii despre grupul statuar Matei Corvin. 80 de persoane au considerat zona centrală a Clujului excelentă, iar 53, foarte bună. "Există o piaţă foarte mare în fața monumentului. Când am fost acolo (din decembrie 2016) au avut iluminat festiv, scenă cu trupe de muzică, patinoar și târg de Crăciun. Un loc într-adevăr frumos", a mărturisit Milos J.

Pe locurile următoare în top 10 TripAdvisor se află Cheile Turzii, biserica Sf. Mihail, Cetăţuia, Piaţa Muzeului, Teatrul Naţional, centrul comercial Vivo! şi Cluj Arena.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, în perioada 1 ianuarie - 31 octombrie 2016 au fost cazaţi în total în judeţul Cluj 423.564 turişti, din care 87.010 turişti străini (reprezentând 20,5% din totalul turiştilor). Comparativ cu aceeaşi perioadă din 2015 numărul turiştilor străini a crescut cu 11,8%. Cei mai mulţi turişti străini provin din: Ungaria (13.265), Germania (10.067), Italia (8.294), Franţa (6.284), Polonia (5.800).

TripAdvisor este un site american specializat în domeniul turismului, care pune la dispoziție recenzii privind călătoriile din toată lumea. Serviciile site-ului TripAdvisor sunt gratuite întrucât utilizatorii săi contribuie în mare parte la conținutul său. Site-ul a fost înființat în anul 2000, printre fondatorii săi numărându-se și Stephen Kaufer, care în prezent este director general. TripAdvisor Media Group deține peste 20 de branduri precum BookingBuddy, Cruise Critic, Holiday Lettings și Holiday Watchdog.

 

Comenteaza