Operaţiune de excepţie împotriva pornografiei

Operaţiune de excepţie împotriva pornografiei
Un fel de pact oficial de neagresiune. Unul din principiile enunţate în acel ghid era acela că jurnaliştii, pe cât posibil, vor evita să comenteze deciziile instanţelor de judecată.

Pornind de la premisa că Justiţia se va reforma numai dacă toată lumea îi respectă hotărârile, chiar dacă în mod intim le consideră greşite. Am subscris la acel ghid deontologic şi îl consider în continuare valabil. Nu poţi însă să nu te revolţi atunci când justiţia clujeană îi condamnă pe doi tineri la şase luni de închisoare (cu suspendare, ce-i drept), plus încă 2 ani şi jumătate de supraveghere, pentru că în calculatoarele lor bravii poliţişti de la crimă organizată au descoperit filme porno cu minori.

Descărcate de tineri de pe net. Atenţie, cei doi nu încercau să comercializeze acele filme! Pur şi simplu, există reţele de cartier în care mai multe persoane îşi conectează între ele calculatoarele şi îşi împart tot felul de informaţii “hăcuite” de pe net.

Din acea reţea, filmele respective au ajuns în calculatoarele celor doi şi, cu siguranţă, la alte sute sau mii de utilizatori. însă cei doi au fost înşfăcaţi de poliţişti ca doi hackeri periculoşi şi apoi condamnaţi. Ruşinea pentru procuratura şi poliţia clujeană e şi mai mare, având în vedere că, de-a lungul timpului, nu au reuşit să bage la zdup nici un mare mafiot local.

 Si nici nu vor băga prea curând. Fireşte, dă bine în statisticile de la crimă organizată să scrii că ai anihilat încă o reţea de pornografie cu minori. Oare nu le crapă obrazul de ruşine după astfel de operaţiuni când, ieşind pe stradă sau la o cafea pe terase, vajnicii poliţişti stau cot la cot cu tot felul de mafioţi şi “schimbători de valută” pe care nu-i deranjează nimeni?

Comenteaza