News alert Ploi torenţiale până luni dimineaţa. Cod galben la Cluj

Ploi torenţiale până luni dimineaţa. Cod galben la Cluj

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, o nouă informare meteo de ploi torenţiale, până luni dimineaţa. De asemenea, 29 de judeţe sunt, total sau parţial, sub avertizare cod galben de ploi torenţiale, descărcări electrice, vânt şi vijelii, până joi seara.

Infomare meteo 

Interval de valabilitate: 6 iunie, ora 10 – 10 iunie, ora 10 
Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități de apă însemnate

Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...25 l/mp, iar pe arii restrânse 35...40 l/mp.  Fenomenele vor fi mai frecvente în timpul după-amiezelor.

Cod galben 

Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică, cantități de apă însemnate
Interval de valabilitate: 06  iunie, ora 10 – 06 iunie, ora 22
Zone afectate: conform textului și hărții

În intervalul menționat în Banat, Crișana, Transilvania, Maramureș, în nordul Olteniei, local în Moldova și Transilvania, precum și în zonele de munte, vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 20...25 l/mp și pe arii restrânse 35...50 l/mp.   

 

Etichete
Comenteaza