Prognoza meteo până la început de octombrie. Când se instalează toamna

Prognoza meteo până la început de octombrie. Când se instalează toamna

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni.

Temperaturile vor mai crește în următoarele zile, dar toamna își va intra treptat în drepturi, astfel că nopțile vor fi tot mai reci, iar precipitațiile nu ne vor ocoli în următoarea perioadă. Iată prognoza meteorologilor pentru următoarele 4 săptămâni:

Săptămâna 5 – 12 septembrie

Valorile termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cu excepția regiunilor sudice, regimul pluviometric va fi în general excedentar, mai ales în extremitatea de nord-vest a țării.

Săptămâna 12 – 19 septembrie

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, în majoritatea regiunilor.

Săptămâna 19 – 26 septembrie

Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.

Săptămâna 26 septembrie – 3 octombrie

Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi apropiate de cele normale, în toate regiunile.

Comenteaza