Prognoza meteo pentru Crăciun. Zonele în care va ninge

Prognoza meteo pentru Crăciun. Zonele în care va ninge

Cu toate că temperaturile înregistrate în țară sunt mai ridicate decât normalul acestei perioade, în unele zone sunt șanse să ningă în ajun de Crăciun.

Astfel, potrivit meteorologilor, în săptămâna 23 – 30 decembrie 2019, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade la nivelul întregii țări, cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile extracarpatice.
Regimul pluviometric va fi excedentar în jumătatea nordică a țării, dar mai ales în zonele montane, iar în rest se va situa în jurul celui normal pentru acest interval.

Potrivit unei informări meteo, în zonele montane, treptat, începând din această seară, vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă, mai consistent în Munţii Banatului şi vestul Carpaţilor Meridionali. În special pe creste, vor fi rafale ale vântului de peste 80...90 km/h, ninsoarea va fi viscolită, iar temporar vizibilitatea va fi redusă.
Pe de altă parte, până mâine seară, în 24 decembrie, va ploua temporar în cea mai mare parte a ţării. Ploile vor fi mai frecvente în vest, nord-vest şi centru unde local, îndeosebi în zonele de deal, se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi 20...30 l/mp. Din această noapte, în Maramureş şi Transilvania şi trecător în nordul Moldovei şi Dealurile Crişanei se vor semnala şi precipitaţii mixte.
Vântul va avea intensificări locale şi temporare în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari (în general de 55...60 km/h) în regiunile sud-vestice şi pe spaţii mai restrânse în centrul teritoriului, iar în noaptea de duminică spre luni cu precădere pe litoral şi în bazinul vestic al Mării Negre.

Comenteaza