PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi. Cerul va fi temporar noros

PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi. Cerul va fi temporar noros
Cerul va fi temporar noros. Vor fi precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie, ziua izolat în Moldova, iar noaptea în Banat şi local în Crişana, Oltenia şi sud-vestul Transilvaniei, potrivit ANM.

Miercuri, în Carpaţii Occidentali şi în jumătatea de vest a Carpaţilor Meridionali, pe parcursul nopţii, vor fi precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi izolat condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în a doua parte a intervalului la munte, unde la rafală, în special în masivele sudice şi la altitudini mari, se vor depăşi viteze de 80...85 km/h, iar zăpada va fi spulberată sau viscolită şi în Banat, unde local rafalele vor fi, cu precădere în sud, de peste 50...55 km/h. Valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru sfârşitul lunii noiembrie, cu maxime cuprinse între 0 şi 9 grade şi minime între -12 grade în estul Transilvaniei şi 6 grade în nordul litoralului şi în zona deluroasă a Banatului. Dimineaţa şi noaptea în zonele joase de relief, local, va fi ceaţă.

Joi, vremea va fi în general închisă, iar aria precipitaţiilor va cuprinde treptat cea mai mare parte a ţării. În zona montană precipitaţiile vor fi mixte şi izolat vor fi condiţii de polei, iar în zonele mai joase de relief va ploua. În sud-vestul ţării, în Subcarpaţii Getici şi la munte, cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, local cu intensificări pe parcursul zilei şi la începutul nopţii, mai ales la munte, unde la altitudini mari va sufla tare. Valorile termice vor marca o creştere uşoară, mai ales pe parcursul nopţii. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 grade în estul Transilvaniei şi 15 grade pe litoral, iar cele minime vor fi cuprinse, în general între 2 şi 10 grade. Dimineaţa, în zonele joase, pe arii restrânse va fi ceaţă.

 

Comenteaza