Se ia gazul. Zonele afectate

Se ia gazul. Zonele afectate
E.ON Gaz Distribuţie a anunţat sistarea alimentării cu gaze naturale din cauza efectuării unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie.

Astfel, pe parcursul zilei de mâine, începând cu ora 09:00, localităţile Gilău, Luna de Sus şi o parte  din Floreşti (zonele Eroilor, Cetatea Fetei şi Florilor) vor rămâne fără gaz.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 16:00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la 0800.800.928 sau 0265.200.928.

Comenteaza