Se redeschide programul de trenuri directe de la Cluj-Napoca către litoral

Se redeschide programul de trenuri directe de la Cluj-Napoca către litoral

CFR Călători anunță redeschiderea programului estival "Trenurile Soarelui" în noaptea de 14 spre 15 iunie.

Turiștii din Cluj-Napoca și alte orașe importante vor putea călători direct către stațiunile de la Marea Neagră și Delta Dunării până pe 8 septembrie. Programul va include 30 de trenuri care vor asigura zilnic legături directe cu litoralul.

”Toate regiunile ţării vor fi conectate în perioada verii cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc, CFR Călători oferind tuturor posibilitatea de a călători fie cu trenurile directe dinspre Arad, Deva, Timişoara Nord, Reşiţa Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureş, Braşov, Suceava, Iaşi, Galaţi, Buzău, fie prin asigurarea unei conexiuni rapide din Bucureşti Nord prin intermediul trenurilor care circulă într-un orar cadenţat (la 1-2 ore) pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa şi retur”, se menţionează în comunicatul CFR Călători.

În total, timp de trei luni, vor fi disponibile 30 de trenuri directe (15 dus și 15 întors), dintre care 14 trenuri (7 dus și 7 întors) vor avea ca destinație Mangalia. În plus, 36 de trenuri (18 dus și 18 întors) vor asigura legătura între Capitală și litoral, incluzând 15 perechi de trenuri din București Nord (9 perechi trecând și prin București Băneasa), 2 perechi numai din București Băneasa și o pereche din București Obor.

Comenteaza