încă şi mai importante pentru cel care explorează diagnoza societăţii în care trăim sunt reflecţiile lui Alan Greenspan din The Age of Turbulence asupra acestei societăţi. Mă voi referi aici la caracterizarea “noii lumi”, la condiţiile “creşterii economice” astăzi, la dependenţele prognozei actuale şi la evaluarea evoluţiei Europei, după o scurtă reflecţie asupra “cunoaşterii economice”.
Alan Greenspan se foloseşte deliberat de o premisă agnostică: “Economiile moderne dinamice nu rămân suficient de ferme pe termen lung pentru a permite o lectură exactă a structurilor ce le subîntind” – scrie autorul cărţii The Age of Turbulence (p. 40). în atari condiţii, ceea ce se poate întreprinde este “analiza economică” care să permită decizii, printr-o folosire eficace a matematicii (Alan Greenspan formulează, de altfel, una dintre cele mai bune şi avenite pledoarii pentru consolidarea poziţiei matematicii în cultura timpului nostru).
Fireşte, ne-am putea întreba dacă fluiditatea structurilor nu lasă şansa prinderii în termeni a “structurilor generative” ale dinamicelor economii de astăzi. Alan Greenspan pare să recupereze inevitabila întrebare atunci când pledează pentru urcarea analizei economice de la “empirism”, la “analiza fiinţelor umane”, fiind convins că oamenii, cultura lor, societatea în care trăiesc contează pentru analiza economică. El leagă “analiza economică”, abordarea matematică (pe care o socoteşte “filosofia perfectă pentru epoca noastră”, p. 42) şi investigarea “fiinţelor umane” (p. 57), ce rămâne filosofică prin natură.
După 11 septembrie 2001, s-a intrat – aceasta este teza lui Alan Greenspan – într-o “lume nouă, o lume a unei economii capitaliste globalizate” (p. 12), care aduce “crescânda conversiune a vieţii cotidiene la telefoane celulare, computere, e-mail, Black-Berry şi internet”, expansiunea comunicaţiilor, dispariţia barierelor tarifare, căderea zidurilor (în succesiunea zidului de la Berlin, din 1989), creşterea economică în China şi în alte locuri semnificative şi “redescoperirea forţei capitalismului de piaţă” (p. 16).
Se petrece o epocală “creştere economică”, care este propulsată înainte de toate de “competitivitate” (p. 276). Alan Greenspan numeşte, la rândul său, noua dezvoltare drept “destrucţie creativă” (p. 312), în raport cu tradiţii, habitudini, moduri de gândire şi de comportament, şi acceptă că prin “creştere economică” nu se produc neapărat “satisfacţie şi fericire” (p. 298). Capitalismul propulsat de competitivitate sfidează “dorinţa umană de stabilitate şi certitudine” şi generează “un conflict în fiecare fiinţă umană” (p. 297).
Economia de piaţă nu numai că a câştigat (prăbuşirea URSS rămânând indiciul elocvent al superiorităţii acestei economii, p. 156), dar rămâne şi soluţia durabilă la problemele de astăzi. Situaţia este de aşa natură încât, în pofida oricărui “populism”, sunt indispensabile mai curând “reforme” chibzuite, decât “revoluţii” (p. 373).
Autorul cărţii The Age of Turbulence privilegiază, ca puţini alţii, “creşterea economică” bazată pe “competitivitate”, în condiţiile demontării barierelor comerciale. La “teoria clasică” a “creşterii economice” – care miza pe concurenţă, calitatea instituţiilor economice, stabilitate macroeconomică – Alan Greenspan adaugă, printre condiţiile “creşterii economice”, “dreptul de proprietate” (p. 278), pentru ca, în continuare, să evoce importanţa distinctă a dezinflaţiei (cititorul cărţii lui Alan Greenspan poate înţelege acum mai bine afilierea abordării promovate în România, de guvernul Mugur Isărescu, în 1999, care-şi vădeşte efectele până astăzi), a “încrederii (fiducia)” în respectarea regulilor pieţei, a efortului propriu şi autoorganizării (ţările cu bogăţii naturale nu au productivitate semnificativă, p. 286!), a “integrităţii personale” (“reglementările statale nu pot înlocui integritatea personală”, p. 284), a eticilor (“eticile antimaterialiste” nu sprijină “creşterea economică”, p. 300).
Ne aflăm astăzi –continuă teza lui Alan Greenspan – în “haos global”, situaţie care are, printre indicatori: fluiditatea accentuată a structurilor, globalizarea cu încetinirile ei (p. 403) şi aspectele de reversibilitate (p. 403), paralizia deciziei în unele locuri, excesul de reglementări în altele (p. 415), concentrări noi de putere economică, politică, mediatică, ce periclitează democraţia (p. 403), în care produsul de care este cea mai mare nevoie, “inovaţia” (p. 416), nu este îndestulător.
La întrebarea privind perspectivele evoluţiei SUA şi ale societăţii actuale, Alan Greenspan a dat un răspuns de referinţă invocând dependenţele sub care stă economia însăşi.
Altfel spus, “continuitatea economiei de piaţă şi a democraţiei” (p. 522), pe care se poate miza, rămâne, totuşi, dependentă, în grade ce vor trebui estimate contextual, de soliditatea statului de drept, de reforma educaţiei secundare în SUA (de altfel, Alan Greenspan consideră educaţia din perspectiva nevoilor de mobilitate profesională a persoanelor, de consolidare a culturii matematice, depăşirii “egalitarismului” instituţiilor şi organizărilor, indispensabilităţii “reformei”, încurajării “imigraţiei” creierelor, obţinerii “inovaţiei”, p. 445-452), de “încălzirea globală”, de luarea sub control a “pericolului terorismului”, de ocupare a forţei de muncă şi de “productivitate” (p. 526). Trebuie admis că “progresul nu este automat”, dar se poate miza pe “capacitatea de adaptare” deja dovedită a oamenilor (p. 571).
în The Age of Turbulence, Alan Greenspan aduce un elogiu fără rezerve evoluţiei spre unificare a Europei şi vede în moneda unică europeană posibila monedă dominantă a rezervelor umanităţii în viitor (astăzi peste 26% din rezervele mondiale sunt în Euro, 66% în dolari americani). El atrage însă atenţia asupra problemei “declinului forţei de muncă europene”, sub aspectul educativ, în perioada care deja a început.
