Toate staţiunile de schi, pe telefonul mobil. Aplicaţie dezvoltată la Cluj VIDEO

Toate staţiunile de schi, pe telefonul mobil. Aplicaţie dezvoltată la Cluj VIDEO
O echipă de programatori din Cluj a dezvoltat o aplicaţie care oferă informaţii despre starea tutror pârtiilor din România, de la stratul de zăpadă la prognoza meteo. În numai două zile de la lansare, proiectul clujenilor a ajuns pe locul doi în topul celor mai descărcate aplicaţii pentru iPhone.

Tinerii povestesc că ideea le-a venit anul trecut, când s-au confruntat cu o lipsă acută de informaţii despre pârtii. Aşa că şi-au pus capetele la contribuţie şi au dezvoltat o aplicaţie care să îi ajute pe iubitorii sporturilor de iarnă. Au lansat-o primăvara trecută, dar apoi au revenit asupra ei şi au îmbunătăţit-o.

"Aplicaţia oferă informaţii despre toate pârtiile din România, despre stratul de zăpadă, despre vremea care va fi în următoarele zile, opiniile celorlalţi utilizatori care au fost acolo. Şi un feature foarte important sunt notificările. Poţi să salvezi nişte pârtii favorite, apoi poţi activa notificări şi primeşti mesaj când e un strat nou de zăpadă pe pârtiile tale favorite", spune Alex Brejan, programator.

Munca a durat peste două săptămâni, timp în care clujenii au căutat un design cât mai atrăgător şi au încercat să sincronizeze aplicaţia cu bazele de date referitoare la pârtii.

"Mai exact aplicaţia face cereri la o bază de date de e un calculator şi a trebuit să avem grijă ca cererile să se facă în ordine şi să luăm toate informaţiile de care avem nevoie", spune Mihai Dumitrache, programator.

Aplicaţia a fost lansată vineri seara şi, în numai două zile, a ajuns pe locul doi în topul celor mai descărcate aplicaţii pentru iPhone.

"Vă aşteptaţi la un asemenea succes? Sincer nu. Chiar ne-a luat prin surprindere cumva. Lumea se pare că a vrut neapărat să meargă la ski şi a downloadat foarte mult aplicaţia", mai spune Alex.

În viitor, clujenii se gândesc să răspundă sutelor de solicitări primite şi să introducă în aplicaţie noi facilităţi.

 

Comenteaza