Transalpina, BLOCATĂ, din nou, din cauza căderilor de pietre/ Intervine RADP Cluj

Transalpina, BLOCATĂ, din nou, din cauza căderilor de pietre/ Intervine RADP Cluj
| Foto: CNAIR

Circulaţia rutieră este blocată vineri pe DN 67C - Transalpina, în urma căderilor de pietre de pe versant, tot la kilometrul 105, unde a fost o situaţie similară în cursul serii de miercuri.

Circulația a fost închisă, din nou, pe DN67C, km. 105, în zona localității Șugag, județul Alba.

"S-a produs o alunecare de teren care a antrenat cantități mari de pietre pe partea carosabilă", transmite Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Drumarii DRDP Cluj intervin pentru degajarea traficului. Potrivit  reprezentanților CNAIR, se estimează reluarea traficului rutier în aproximativ 2 ore.

Este al doilea incident de acest fel în zonă. Drumul a fost blocat și miercuri seara, după ce pe carosabil au ajuns pietre. RADP Cluj a intervenit imediat pentru a efectua lucrări de degajare, însă, din cauza pericolului prezentat de vizibilitatea redusă pe timpul nopţii, lucrările au fost sistate până joi dimineaţa (detalii AICI).

Comenteaza