Vânzare privată de bijuterii rafinate la Cluj

Vânzare privată de bijuterii rafinate la Cluj
Bijuterii din aur şi argint, cu diamante, safire şi smaralde, vor putea fi admirate şi cumpărate sâmbătă, la Cluj.

Bijuteriile Le Midi, purtate de casele regale, vor veni la Cluj, în cadrul unui eveniment privat.

Primul boutique Le Midi din România a fost deschis în primăvara acestui an, pe Calea Dorobanţilor (facebook.com/boutiquelemidi). La nivel mondial, Le Midì este prezent în zone exclusiviste din Roma, Monte Carlo, Kitzbuhel, New Jersey şi New York.

În România, există déjà o serie de personalităţi care poartă bijuterii produse de această firmă: Andreea Esca, Inna, Valentina Pelinel, Loredana Groza, Daciana Sârbu, Andreea Raicu. Actriţe celebre sau feţe regale se laudă cu colecţia lor de bijuterii Le Midi: regina Sofia a Spaniei, regina Paola a Belgiei, prinţesa Astrid a Belgiei sau Calista Flockhart, deţinătoarea rolului titular din serialul Ally McBeal.

Le Midì a luat naştere în anul 1983, ca urmare a cadoului preţios dăruit de un bărbat femeii de care era îndrăgostit. El şi-a exprimat sentimentele prin intermediul unei bijuterii, pentru a aminti că dragostea este eternă şi aşa au apărut creaţiile Le Midi.

Fiecare bijuterie este realizată manual de maeştri italieni şi combină aurul de 18 carate sau argintul de puritate 92,25% cu pietrele preţioase - diamante, safire, smaralde - şi semipreţioase - cuarţ, turmalină, ametist, varietăţi de jad. Accentul este pus pe perle, simbol al rafinamentului şi al feminităţii, dar şi pe trandafirul sculptat manual în coral sau în pietre semipreţioase. Colecţiile Le Midi sunt ediţii limitate şi au nume precum Capri, Portofino, Firenze, Venezia, Roma, Rose e Fiori.

 

 

Comenteaza