Vești noi de la meteorologi! Cum va fi vremea în minivacanţa de Sf. Andrei și 1 Decembrie

Vești noi de la meteorologi! Cum va fi vremea în minivacanţa de Sf. Andrei și 1 Decembrie

Meteorologii au transmis o prognoză privind temperaturile și precipitațiile în următoarele patru săptămâni.

Așadar, estimarea ANM arată că în perioada minivacanței de Sf. Andrei și 1 Decembrie, 30 noiembrie - 4 decembrie, temperaturile și cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, în toate regiunile.

Iată prognoza ANM pe săptămâni:

În săptămâna 7 - 14 noiembrie valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi deficitar în zonele montane și local în vest și sud-est, dar și izolat excedentar în nord-est, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

În săptămâna 14 - 21 noiembrie temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.

În săptămâna 21- 28 noiembrie temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, iar regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în vest și la munte.

În săptămâna cu minivacanța de Sf. Andrei și 1 Decembrie, 28 noiembrie - 5 decembrie, meteorologii spun că mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, iar în ceea ce privește precipitațiile, acestea vor fi în cantități în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, dar local cu o tendință ușor deficitară.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza