Viitorul democraţiei (II)

Viitorul democraţiei (II)
Dar obiecţia vine, evident, de pe un nivel mai avansat al democraţiei decât cel conceptualizat de Norberto Bobbio.

Să rămânem însă la conceptualizarea eminentului jurist şi filosof italian şi să ne întrebăm: cum se prezintă actuala democraţie din România, în raport cu criteriile definiţiei operaţionalizate?

Sunt îndemnat să pun această întrebare, văzând ceea ce un sociolog de prim plan de astăzi, Anthony Giddens, spunea deunăzi la Bucureşti: “România are nişte probleme de cultură politică şi o istorie cu anumite elemente de concepţie la nivel înalt”. Afirmaţia se confirmă, inclusiv la un test în raport cu operaţionalizarea democraţiei propusă de Norberto Bobbio.

Văd, în orice caz, şase probleme în democraţia românească de astăzi. Am în vedere slaba “reprezentare politică” (în înţelesul genuin), care a fost înlocuită, practic, pe fondul unei politizări adesea vulgare, cu variante de “mandat imperativ” (reprezentare a partidului sau grupului), în dauna “interesului public”.

 Am în vedere slăbirea organismului politic, care face ca “votarea şefilor” în sondaje să fie ridicată, iar “apatia politică” să sporească. Am în vedere încălcarea distincţiei dintre homo oeconomicus şi zoon politikon dinspre grupuri de interese economice, pe scară greu de suportat de o democraţie firavă.

Am în vedere tendinţa frecventă de recurgere la formula demagogică “alt fel de a face politică” în locul aplicării nepopuliste a democraţiei. Am în vedere slăbirea brutală a legitimării prin numirea de demnitari pe baza unor lacune legislative. Am în vedere întinsa desconsiderare a moralei printre politicienii de diverse afilieri şi generaţii.

Comenteaza