Vreme mai rece săptămâna viitoare

Vreme mai rece săptămâna viitoare

De mâine vremea se răceşte în sudul ţării şi vântul prinde putere

La noapte o să ai parte de averse cu tunete şi fulgere în Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei, cea mai mare parte a Olteniei şi prin Transilvania şi Banat. Spre dimineaţă, pe crestele montane precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 1 şi 11 grade.

Mâine vremea se răceşte şi în jumătatea de sud a ţării, astfel că maximele vor fi cuprinse între 11 şi 20 de grade. Va ploua prin sud-vest şi sud, iar în Meridionali o să fie precipitaţii mixte. Vântul o să sufle tare la munte, în sud, est şi prin vest.

Marţi o să fie frig în sud şi est, în timp ce în restul ţării ai parte de temperaturi normale pentru data din calendar. Astfel maximele pornesc de la 11 grade şi se opresc la 19 grade. Prin sud-vest o să mai plouă slab, iar în Meridionali nu sunt excluse precipitaţiile mixte. Vântul  o să sufle cu putere în cam toate regiunile, dar în sud-vest şi pe crestele montane o să bată cel mai tare.

Miercuri maximele rămân tot cam la fel, 11...19 grade, dar norii se mai risipiesc şi vântul se mai linişteşte. Spre dimineaţã, pe arii restrânse, vor fi condiţii de brumă, mai ales în centrul ţării.De mâine vremea se răceşte în sudul ţării şi vântul prinde putere

Etichete
Comenteaza