Vreme rea în Săptămâna Mare! Ploi, ninsori şi vânt puternic

Vreme rea în Săptămâna Mare! Ploi, ninsori şi vânt puternic
Primele zile din Săptămâna Mare vin cu vreme rea. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) avertizează că în cursul zilelor de luni şi marţi se vor înregistra precipitaţii importante cantitativ, ninsori şi intensificări ale vântului.

Din noaptea de duminică spre luni de la ora 01:00 până marţi după-masa la ora 15:00 în regiunile estice şi sud-estice, precum şi în Carpaţii Meridionali şi Orientali se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 15-20 l/mp şi izolat 30-35 l/mp, iar vântul va avea intensificări, temporar cu viteze la rafală de peste 55-60 km/h.

În zona de munte va ninge, se va depune strat nou de zăpadă şi vor fi intervale în care ninsoarea va fi viscolită. Vor fi precipitaţii mixte în Moldova, iar în noaptea de duminică spre luni şi în timpul zilei de luni acestea se vor semnala pe arii restrânse şi în Oltenia şi Muntenia. În rest vor predomina ploile.

UPDATE: ANM a înlocuit informarea meteorologică cu o avertizare cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ, ninsori la munte, intensificări ale vântului, care însă nu va afecta judeţul Cluj.

Potrivit meteorologilor, de luni de la ora 15:00 până marţi la ora 20:00 în regiunile estice şi sud-estice vor fi precipitaţii sub formă de ploaie şi trecător lapoviţă sau ninsoare, iar vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de peste 50-60 km/h. Cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 l/mp, iar în judeţele Galaţi, Brăila, Tulcea şi Constanţa, pe arii restrânse, 40-50 l/mp. În zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali va ninge, se va depune strat nou de zăpadă şi vor fi intervale în care ninsoarea va fi viscolită.

Fenomenele meteorologice mai sus menţionate vor afecta judeţele din Dobrogea şi din zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali.

Comenteaza