Vremea, în răcire accentuată. Ploi în toată ţara şi ninsori la munte

Vremea, în răcire accentuată. Ploi în toată ţara şi ninsori la munte
Meteorologii anunţă ploi moderate cantitativ, precipitaţii mixte la munte, răcire accentuată şi brumă, în intervalul 9 mai, ora 12.00 – 11 mai, ora 09.00, în toată ţara.

Începând din după-amiaza zilei de marţi (9 mai) şi până în a doua parte a zilei de miercuri (10 mai), temporar va mai ploua, pe arii relativ extinse în sud şi sud-est şi local în centrul ţării, iar în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali, îndeosebi la altitudini mari, se vor semnala precipitaţii mixte.

Ploile vor avea mai ales caracter de aversă şi vor fi perioade de timp în care vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, posibil, grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi punctiform 25...30 l/mp.

În intervalul menţionat, vremea va deveni deosebit de rece pentru această perioadă, iar în cursul dimineţilor, în special a celei de joi (11 mai), se va produce brumă local în nord-vest, centru şi nord şi pe spaţii mai restrânse în restul teritoriului, cu precădere în zonele deluroase.

Vremea în Cluj Napoca

Miercuri, 10 Mai 2017

Aversa posibila
Temperatura minima: 2° C
Temperatura maxima: 15° C
Precipitatii: 0

Joi, 11 Mai 2017

Partial însorit
Temperatura minima: 2° C
Temperatura maxima: 13° C
Precipitatii: 0

Vineri, 12 Mai 2017

Mai cald
Temperatura minima: 11° C
Temperatura maxima: 21° C
Precipitatii: 0

Sambata, 13 Mai

Posibil o aversa sau furtuna
Temperatura intre 13° C si 21° C
Precipitatii: 5

Duminica, 14 Mai

Câteva averse de ploaie si furtuni
Temperatura intre 12° C si 21° C
Precipitatii: 11

 

Etichete
Comenteaza