Vremea în următoarele 4 săptămâni. Ploi și temperaturi mai scăzute, dar un nou val de căldură din 18 iulie

Vremea în următoarele 4 săptămâni. Ploi și temperaturi mai scăzute, dar un nou val de căldură din 18 iulie

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, până pe 1 august. Potrivit ANM, în ultimele două săptămâni ale intervalului, vremea va fi caniculară, cu temperaturi peste limita normalului și cu ploi puține.

Vremea în săptămâna 4 – 11 iulie
Valorile termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sudice, centrale și nord-estice, precum și la munte, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal, dar cu un deficit local în extremitatea de sud-vest și de nord-est a țării.

Vremea în săptămâna 11 – 18 iulie
Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare la nivelul întregii țări.

Vremea în săptămâna 18 – 25 iulie
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în cele vestice. Regimul pluviometric va fi deficitar în toată țara, dar mai ales în regiunile intracarpatice.

Vremea în s ăptămâna 25 iulie – 1 august
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile vestice. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor avea o tendință deficitară în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele nord-vestice.

Etichete
Comenteaza