Vremea la Cluj în următoarele două săptămâni. De la 30, la sub 10 grade

Vremea la Cluj în următoarele două săptămâni. De la 30, la sub 10 grade

Meteorologii au emis o nouă prognoză pentru Transilvania. Dacă în prima parte a lunii septembrie ne putem bucura încă de temperaturi de vară, în cea de-a doua jumătate minimele coboară sub 10 grade Celsius.

Astfel, în Transilvania, în prima zi a intervalului, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă, cu o medie a temperaturilor maxime de 29 de grade, dar se va răcori pe parcursul zilelor de 08 și 09 septembrie, când media va fi de 24...25 de grade. Ulterior, temperatura aerului va crește ușor, astfel încât se vor înregistra în medie maxime de până la 28 de grade în data de 13 septembrie, apoi va scădea spre valori de 23...24 de grade. 

Potrivit meteorologilor ANM, media minimelor termice va fi de 13...14 grade în 07 și 08 septembrie, apoi va avea o tendință de scădere ușoară și treptată, spre valori de 10...11 grade până în data de 14 septembrie. După această dată temperatura aerului va mai scădea, astfel că până la sfârșitul intervalului de prognoză, media valorilor termice nocturne se va situa în jurul a 8 grade.

Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată în primele două zile ale intervalului de prognoză.

Comenteaza