Vremea se va încălzi. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi

Vremea se va încălzi. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi
Valorile termice vor fi în creştere faţă de intervalul anterior, astfel încât cele diurne se vor situa peste mediile climatologice specifice perioadei în majoritatea regiunilor, mai ales în cele din sud şi din est, informează ANM

ÎN ŢARĂ

 Maximele vor fi cuprinse în general între -2 şi 10 grade, iar minimele între -15...-13 grade în depresiuni şi -1...0 grade în sud-vest şi pe litoral. Cerul va fi variabil la senin, dar începând de seara se va înnora treptat în vestul, centrul şi nordul ţării. În cursul nopţii vor fi precipitaţii slabe mixte, local în Banat şi izolat posibil în Crişana, unde vor fi condiţii de polei, predominant sub formă de ninsoare pe arii restrânse în Maramureş şi ninsori în nordul Carpaţilor Orientali. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare la munte, în special la altitudini mari. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase, vor fi condiţii de ceaţă.

MARŢI

Regimul termic va fi apropiat de cel normal pentru această dată în cea mai mare parte a ţării, deşi valorile diurne vor marca o scădere faţă de cele din ziua precedentă. Cerul va fi temporar noros şi va ninge slab, pe arii restrânse, în cursul zilei, în regiunile intracarpatice şi la munte, iar noaptea în nord-vestul teritoriului. În restul zonelor, doar cu totul izolat vor fi posibile precipitaţii slabe mixte.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, dar şi în regiunile sud-vestice şi nord-estice. Temperaturile maxime se vor încadra între -3 grade în depresiuni şi 8 grade în sud, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -9 şi -1 grad.

 

 

Etichete
Comenteaza