Weekend cu vreme de vară

Weekend cu vreme de vară

Vremea continuă să se încălzească şi soarele e din ce în ce mai prezent.

Vineri soarele străluceşte din plin şi vremea continuă să se încălzească. Ceva nori apar după-amiaza în zona de munte, iar seara şi prin nord-vest, dar ploile se anunţă puţine. Maximele vor fi cuprinse între 15 şi 23 de grade.

 La început de weekend ai parte de vreme caldă, dar cu vânt. La munte o să sufle tare, 80-100 km/h, iar în rest o să fie rafale de 50-60 km/h. La munte, la deal, prin nord şi centru, norii se înmulţesc, iar după-amiaza şi seara ai parte de averse cu tunete şi fulgere. Pe crestele înalte revin lapoviţa şi ninsorile. În restul ţării norii sunt puţini şi şansele de ploaie sunt mici. În aceste condiţii, maximele pornesc de la 16 grade şi se opresc la 26 de grade.

Duminică însă vremea se răceşte din nou, în mare parte din ţară. Norii se înmulţesc peste tot, iar în jumătatea de nord-est a ţării sunt şanse mari să plouă. La munte, tot lapoviţă şi vânt. Maximele pornesc de această dată de la 13 grade şi se opresc la 25.

Etichete
Comenteaza