Vaccinarea reduce cu 90% spitalizarea și decesele din cauza Covid-19 (STUDIU FRANTA)

Vaccinarea reduce cu 90% spitalizarea și decesele din cauza Covid-19 (STUDIU FRANTA)

Vaccinarea împotriva COVID-19 reduce cu 90% riscul de spitalizare şi de deces şi este eficientă şi împotriva variantei Delta, arată un amplu studiu realizat în Franța și publicat luni.

Pentru a ajunge la această concluzie, cercetătorii au comparat datele preluate de la 11 milioane de persoane vaccinate, cu vârsta de peste 50 de ani, cu cele de la alte 11 milioane de persoane nevaccinate, din aceeaşi grupă de vârstă. Cercetarea a avut loc într-o perioadă cuprinsă între 27 decembrie 2020, care coincide cu începutul campaniei de vaccinare în Franţa şi 20 iulie 2021.

 "Persoanele vaccinate au un risc de 9 ori mai scăzut de a fi spitalizate sau de a muri din cauza COVID-19 decât persoanele nevaccinate", a explicat pentru AFP epidemiologul Mahmoud Zureik, directorul structurii Epi-Phare, care reuneşte Asigurările de Sănătate (Cnam) şi Agenţia pentru medicamente (ANSM).

Pentru a ajunge la această concluzie, cercetătorii Epi-Phare au comparat datele a 11 milioane de persoane vaccinate cu vârsta de peste 50 de ani cu cele a 11 milioane de persoane nevaccinate din aceeaşi grupă de vârstă, într-o perioadă cuprinsă între 27 decembrie 2020 (începutul campaniei de vaccinare în Franţa) şi 20 iulie 2021.

Începând din a 14-a zi după administrarea celei de-a doua doze, cercetătorii au observat "o reducere a riscului de spitalizare de peste 90%". Observaţia se aplică vaccinurilor Pfizer/BioNtech, Moderna şi AstraZeneca. Al patrulea autorizat în Franţa, cel al Janssen, a fost utilizat în proporţii mai mici şi, prin urmare, nu este inclus în studiu, transmite AFP, citată de Agerpres. 

 "Această reducere este de acelaşi ordin de mărime şi pentru riscul de deces în timpul unei spitalizări ca urmare a COVID-19", potrivit Epi-Phare.

Ce spun cercetările despre eficiența vaccinului asupra variantei Delta

Această eficacitate pentru formele severe ale bolii "nu pare să se diminueze în perioada de urmărire disponibilă, care a mers până la 5 luni", au precizat cercetătorii.

Pentru a identifica impactul variantei Delta, în prezent dominantă, cercetătorii au estimat într-o manieră specifică reducerea riscului de spitalizare în cursul perioadei când aceasta a luat amploare în Franţa, începând din 20 iunie (deci cu o lună înainte de sfârşitul studiului).

Ei au găsit rezultate comparabile cu perioadele anterioare: o eficacitate de 84% la cei de peste 75 de ani şi de 92% la cei cu vârste cuprinse între 50-74 de ani.

Aceste rezultate fac posibilă furnizarea unor "prime elemente", însă "perioada rămâne prea scurtă pentru a evalua impactul real al vaccinării asupra acestei variante", avertizează cercetătorii, care îşi continuă studiul.

Comenteaza